Mircea Badea a răbufnit în direct: Du-te dr*cu de prost! Pe scurt, așa!

Mircea Badea
Mircea Badea

Ana Birchall, ministru al Justiției, a prezentat, joi, modificările în materie de legislație penală, venite după tragedia de la Caracal. Printre măsuri, se numără incriminarea separată a răpirii, pedepsită cu închisoare între 2 și 8 ani. Mircea Badea a comentat situația. 

”Astăzi s-a împlinit o lună de la telefonul Alexandrei la 112, fără de care n-am fi vorbit despre speța Caracal. De fapt, nu că a sunat Alexandra la 112, ci că s-a aflat despre speță și ce s-a întâmplat după 112, aia a fost toată treaba, putea la fel de bine să nu se afle. Dacă nu se afla, aveți senzația că ies în spațiul public toate aberațiile și monstruozitățile care se întâmplă în țara asta? Absolut, nu! Pe cele mai multe nu le vom afla niciodată, că așa e viața.” a comentat Mircea Badea, la Antena 3. 

”După o lună, ne uităm la Dincă!”

Realizatorul ”În Gura Presei” afirmă că ”noi suntem în țara din UE, Parlament European, parteneriat strategic, make Romania great again, scut antirachetă și... ne uităm de-o lună la un cretinel din Caracal, care, sigur, sigur, a făcut niște nasoale, dar nu știm să spunem ce, sigur, sigur au dispărut două fete, că mai sunt în viață, că nu mai sunt, nu știm să spunem, le-a răpit Dincă sigur și... ne uităm la Dincă: iat-o pe soția lui Dincă, iat-o pe fiica lui Dincă, iată-l pe băiatul lui Dincă, iată mașina lui Dincă, iată-l pe vecinul lui Dincă. (...) Deci de o lună de zile, ne uităm la Dincă! Noi suntem cu Dincă, dintr-un motiv foarte simplu: procurorii, care se luptă cu crima organizată și cu terorismul sunt personaje absolut secundare, până-n acest moment, n-au niciun fel de relevanță. Astăzi, după o lună de Dincă, vine doamna Birchall, ministru la Justiției, foarte drăguță, sobră, cum e dânsa, începe să zică - n.r. modificările din legislația penală”.

Exemplul șoferului care nu merge pe șosea

`Cum se rezolvă problema de competență a DIICOT în cazul Caracal`. E ca și cum l-ai vedea pe unul care conduce o mașină și-l vezi că o ia pe miriște și atunci vine repede doamna Birchall și începe să construiască o șosea pe unde a luat-o ăla, adică nu-i spui ăluia: treci pe șosea, că tu ai luat-o pe miriște. Deci cum se rezvoltă problema de competență: modificând legea!” a comentat Mircea Badea. 

”Este nutreț pentru cretini”

Realizatorul a subliniat, cu privire la ”incriminarea mult mai aspră a răpirii, cu pedeapsă de la 2 la 8 ani”, că ”era de la 1 la 7 și au propus de la 2 la 8. De ce nu de la 3 la 9, de la 4 la 10? S-a făcut un studiu, o ședință, există o formulă de calcul sau pur și simplu a zis unul? Care-i treaba? De unde a rezultat această treabă? Acum următorul Dincă se va uita și va zice: eu sunt răpitor, cât iau eu pentru răpire, luam de la 1 la 7, merge, dar de la 2 la 8... nu mă mai bag, mă las. Hai să vedem cum facem când sună o fată la 112 și spune că a fost violată, răpită, sechestrată, să nu dureze 19 ore până o găsesc. Eu așa m-aș gândi, dacă aș fi Birchall”.

”Este nutreț pentru cretini”, consideră Mircea Badea, cu privire la modificările din legislația penală. El a atras atenția că Gheorghe Dincă se încadrează și-n noua limită de eliberare condiționată, de 65 de ani. 

Cu privire la percheziția domiciliară, realizatorul ”În Gura Presei”, afirmă că ”ăia n-au intrat că au zis că n-aveau percheziție, ce percheziție băi, Săndele, ești prost? N-a mai adus-o nimeni în discuție că e cretinătate, oligofrenie și nici n-a mai adus-o nimeni în discuție până azi!”. 

Mircea Badea a subliniat că: ”Procurorii lu` pește sunt într-o culpă mare de tot, mare rău de tot. Când tu intervii după 19 ore, când pentru Luiza nu o faci după patru luni, las-o în Paștele mă-sii de treabă! Aveai poza cu mașina lu` ăla, tu n-ai mișcat un ac timp de patru luni? Du-te dracu de prost! Mai pe scurt, așa!”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel