Minorul cu traumatism cranio-cerebral din cauza unei porţi de fotbal căzută peste el este în stare gravă

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Băiatul de şase ani, accidentat după ce o poartă metalică de fotbal a căzut peste el, a fost operat la cap în noaptea de sămbătă spre duminică, fiind în stare gravă.

"Pacientul a fost adus la spital sâmbătă seara cu traumatism cranio-cerebral sever şi edem cerebral masiv. A fost operat în noaptea de sâmbătă în cadrul secţiei clinice de neurochirurgie şi i s-a efectuat o craniectomie decompresivă. În momentul de faţă este internat în secţia clinică ATI, este intubat şi sedat. Din păcate, medicii sunt de rezervaţi în ce priveşte prognosticul. Este grav, nu se ştie cum va evolua starea copilului. Noi sperăm să îşi revină, dar neurochirurgul afirma de dimineaţă că nu poate să se pronunţe şi că deocamdată aşteptăm", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Lisa Crăiuţ.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Poliţia Bihor, poliţiştii Secţiei nr.9 de Poliţie Rurală Cefa au fost sesizaţi, sâmbătă seara, la ora 19.30, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor prin 112 că, pe un teren de fotbal, din localitatea Ciumeghiu, o poartă metalică ar fi căzut peste un minor.

Băiatul a suferit răni grave la cap, membre şi torace şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Oradea

Poliţiştii din Cefa au identificat persoana în cauză ca fiind un minor de 6 ani, din localitatea Ciumeghiu.

Din verificările efectuate de poliţişti, s-a constatat că, incidentul s-ar fi produs în timp ce minorul s-ar fi jucat împreună cu un alt minor, de 8 ani, localnic, la respectiva poartă de fotbal metalică, care s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste el.

Băiatul a suferit răni grave la cap, membre şi torace şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Oradea, unde a fost operat, iar apoi internat pe secţia de Terapie Intensivă.

Poliţiştii din Cefa continuă cercetările în cauză sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei şi împrejurărilor producerii nefericitului eveniment, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel