€ 5.0978
|
$ 4.4169
|
Curs valutar: € 5.0978
|
$ 4.4169
 

Minoră obligată de „iubitul” de 19 ani să se prostitueze, la Călărași

minora_obligata_prostitutie_calarasi_49539700 Foto ilustrativ / Imagine de Ulrike Mai de la Pixabay

O minoră din Călărași a fost recrutată și obligată să se prostitueze de un tânăr de 19 ani, prin metoda „loverboy”.

Ieri, 26 aprilie, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Călărași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Călărași, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Călărași, la un tânăr bănuit de trafic de minori și act sexual cu un minor, anunță IGPR într-un comunicat de presă. 

Din cercetări a reieșit că, în vara anului 2020, tânărul de 19 ani ar fi recrutat o minoră, prin metoda „loverboy”, în scopul exploatării acesteia, prin practicarea prostituției.

De asemenea, el ar fi întreținut relații sexuale cu minora.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și act sexual cu un minor, urmând să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al  Direcției Operațiuni Speciale. La activități au participat și jandarmi ai I.J.J. Călărași, precizează IGPR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Paștele Catolic ar trebui să fie în aceeași zi cu Paștele Ortodox?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close