Ca în fiecare an, staţiunea Mamaia este destinaţia preferată de tinerii care vor să petreacă în cluburi minivacanţa de 1 Mai.
Staţiunea Mamaia este, şi în acest an, destinaţia preferată a celor care doresc să petreacă minivacanţa de 1 Mai pe litoral. Începând din 26 aprilie, se dă startul evenimentelor în cluburi, pe plaje, în locaţii turistice, preponderent în Mamaia, Vama Veche, Mamaia Nord Năvodari şi oraşul Constanţa, pentru toate preferinţele şi pentru toate segmentele de turişti.
Festivalul de muzică electronică SUNWAVES a ajuns, la Mamaia, la a 23-a ediţie şi va reuni, în cele 5 zile de derulare, peste 25.000 participanţi, între care mai mult de 10.000 vor fi tineri din vestul Europei, în principal din UK, Germania, Franţa şi Italia, care vin special la Mamaia pentru acest festival.
"Festival du Bonheur - pour les gourmands", primul festival gastronomic al verii, ajuns la a 3-a ediţie pe Litoral, se deschide tot pe 27 aprilie, pe o suprafaţă de 15.000 de mp. Intrarea va fi liberă, iar turiştii vor avea astfel acces la un real răsfăţ culinar, oferit de cele 50 de food trucks cu preparate româneşti, americane, mexicane, japoneze şi de diverse genuri de bucătărie internaţională. Sunt aşteptaţi circa 25.000 turişti pe întreaga perioadă a festivalului.
"Mamaia Style" atrage, în continuare, un segment extrem de bine definit şi constant de fani şi suporteri, iar weekend-ul de 1 Mai este, întotdeauna, prima dovadă a sezonului, în fiecare an.
"Nu trebuie uitat însă că Mamaia a dezvoltat, în ultimii ani, şi segmentele de 'Family', 'All inclusive' şi "Relax&Spa', dar şi ansambluri de apartamente de vacanţă, datorită cărora a crescut considerabil capacitatea de cazare în staţiune, deşi aceste locuri de cazare nu figurează în vreo statistică privind cifrele de circulaţie turistică", spune Corina Martin.
[citeste si]
Vama Veche se află pe lista destinaţiilor favorite
În Vama Veche, Sunset Festival revine în acest an cu cea de-a cincea ediţie şi promite o atmosferă de neuitat pentru iubitorii de muzică urbană, fiind unul dintre puţinele festivaluri dedicat lor, care este desfăşurat în aer liber în România.
"Opening Party", "Smile to the Summer" - numele generice pentru foarte multe petreceri şi evenimente ce vor fi organizate pe plaje, terase, cluburi pentru cei peste 10.000 de turişti aşteptaţi în acest weekend în Vama Veche.
Preşedintele Asociaţiei Patronale Tulcea-Delta Dunării, Daniel Iluşca, estimează că în minivacanţa de 1 mai, în această destinaţie vor fi peste 10.000 de turişti. Aceasta apreciază că Delta Dunării va avea un nou sezon foarte bun şi în acest an, după creşteri consistente de 20-25% în ultimii ani, ca urmare a eforturilor noastre intense de promovare'.
Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi în minivacanţa de 1 Mai pe litoralul românesc, iar cei mai mulţi vor alege staţiunile Mamaia, Vama Veche şi Mamaia Nord-Năvodari, se arată într-un comunicat al Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News