MINIVACANȚĂ RUSALII 2017. Cum va fi VREMEA

Meteorologul de serviciu ANM a anunțat cum va fi vremea de Rusalii. 

MINIVACANȚĂ RUSALII 2017. Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele specifice perioadei, dar vor exista şi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, a declarat, miercuri, Oana Păduraru, meteorolog de serviciu Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). 

În intervalul 1 - 5 iunie, şi în Bucureşti regimul termic va fi unul cald pentru această perioadă din an, însă vor apărea şi episoade de instabilitate, caracterizate prin înnorări, reprize de averse însoţite de descărcări electrice şi scurte intensificări ale vântului, mai ales în cursul după-amiezii.

[citeste si]

MINIVACANȚĂ RUSALII 2017.  ”Mâine, de Ziua Internaţională a Copilului, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 22 şi 32 de grade Celsius, însă instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii prin înnorări temporare accentuate şi intervale de timp în care se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă ale vântului, chiar cu aspect de vijelie în zona montană, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Transilvaniei şi a Moldovei, dar pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. Izolat, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură aşteptăm cantităţi de apă ce vor depăşi 20-25 l/mp şi căderi de grindină. Minimele termice vor fi cuprinse între 5 grade în depresiuni şi 20 de grade pe Litoral”, a afirmat Păduraru.

MINIVACANȚĂ RUSALII 2017.  Potrivit specialistului ANM, în intervalul 2-5 iunie, vremea va continua să fie, în general, frumoasă, deşi cerul va fi unul variabil, iar înnorările vor fi prezente cu preponderenţă în partea a doua zilelor. Astfel, vineri, 2 iunie, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil.

MINIVACANȚĂ RUSALII 2017.  De asemenea, vor fi şi înnorări temporare în regiunile sud-vestice, sudice şi la munte, unde mai ales după orele prânzului îşi fac apariţia descărcările electrice şi intensificările de scurtă durată ale vântului, local în Oltenia şi la munte şi doar izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vot încadra, în orele amiezii, între 22 de grade pe Litoral şi 31 de grade în partea de vest a ţării. În acelaşi timp, temperaturile minime vor oscila între 8 şi 18 grade Celsius, mai coborâte în zonele depresionare, spre 4-5 grade.

Grindină și averse

MINIVACANȚĂ RUSALII 2017.  ”În weekend vremea se va menţine caldă, cu valori de temperatură mult mai ridicate comparativ cu regimul climatologic specific acestei perioade din an, însă va fi, în general, instabilă în parte de sud-vest şi de sud a ţării, precum şi în zona montană, unde temporar înnorările vor fi accentuate. În special după-amiaza şi seara sunt aşteptate averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Fusiform, va cădea grindină şi se vor cumula cantităţi de apă importante. În restul teritoriului, însă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala doar izolat şi la cote mult mai reduse. Maximele se vor încadra, în general, între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 7 şi 18 grade”, a menţionat meteorologul de serviciu al ANM.

MINIVACANȚĂ RUSALII 2017.  Totodată, duminică, 4 iunie, vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în regiunile intra-carpatice. Cerul va fi variabil şi vor fi înnorări temporare în regiunile sud-vestice şi la munte, unde local se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi cu totul izolat vor fi posibile căderi de grindină. În orele amiezii, aşteptăm maxime ce se vor încadra între 23 şi 32 de grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 12 şi 19 grade Celsius. În ceea ce priveşte tendinţa evoluţiei fenomenelor meteorologice în intervalul 5 - 8 iunie, specialistul ANM menţionează că vremea se menţine caldă cu temperaturi mult mai ridicate decât cele climatologic specifice primei decade a lunii de vară, însă treptat gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere şi se vor semnala averse şi descărcări electrice, la început în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar apoi şi în restul teritoriului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel