Ministrul Tineretului şi Sportului, solicitare către Federaţia Română de Judo după abuzurile semnalate în presă

Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a solicitat oficial, joi, un punct de vedere din partea Federaţiei Române de Judo, după o serie de abuzuri semnalate la lotul naţional de judo, se arată într-un comunicat.

În urma numeroaselor articole din presă, care au semnalat posibile abuzuri şi nereguli în activitatea lotului de judo din cantonamentul de la Centrul Olimpic Cluj, conducerea MTS a solicitat astăzi, în mod oficial, Federaţiei Române de Judo un punct de vedere şi amănunte despre situaţia respectivă, precizează comunicatul. Totodată, ministrul a discutat joi dimineaţa cu preşedintele preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, austriacul de origine română Marius Vizer, informându-l despre demersul făcut, cei doi convenind că asemenea abuzuri, în cazul în care ar fi confirmate, nu trebuie tolerate.

Acuzații prea grave să fie ignorate

Am cerut astăzi directorului nostru general să solicite oficial Federaţiei Române de Judo amănunte şi un punct de vedere. Acuzaţiile transmise prin presă de către sportivele de acolo sunt prea grave pentru a fi ignorate, chiar dacă, din păcate, victimele nu au făcut plângeri sau reclamaţii, aşa cum ar fi fost normal. Chiar îi sfătuiesc pe cei care cunosc astfel de potenţiale situaţii să apeleze la instituţiile statului şi să facă demersurile legale, pentru că doar aşa se pot verifica nişte fapte reprobabile şi apoi luate măsuri. Am vorbit astăzi şi cu preşedintele Vizer, suntem pe aceeaşi lungime de undă şi nu vom tolera niciun fel de abuzuri în măsura în care acestea se confirmă. Am stabilit să ne întâlnim în curând la sediul Federaţiei Internaţionale de Judo pentru a discuta mai în detaliu situaţia acestui sport care trebuie să rămână curat şi nu pătat de scandaluri, a spus ministrul Bogdan Matei. Mai multe foste componente ale lotului de judo, unele sub protecţia anonimatului, au relatat în ultima perioadă cum au fost agresate de antrenorii Florin Bercean, Gianina Andreica şi Ana Maria Mititelu, în centrul de pregătire de la Cluj, pe când aveau vârste sub 14 ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel