Ministrul Sănătății și cel al Finanțelor din Marea Britanie și-au anunțat demisiile din guvernul condus de Boris Johnson

Doi miniștri din Guvernul condus de Boris Johnson și-au anunțat demisiile din executiv.

Ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, şi-a anunţat marţi demisia, explicând că şi-a pierdut încrederea în premierul Boris Johnson după o serie de scandaluri care au afectat imaginea guvernului, transmite AFP.

'Este clar pentru mine că situaţia nu se va schimba sub leadership-ul dumneavoastră - şi, prin urmare, aţi pierdut încrederea mea', a afirmat Javid în scrisoarea de demisie postată pe Twitter.

După câteva minute, şi-a anunţat plecarea din guvern şi ministrul finanţelor, Rishi Sunak. 'Publicul aşteaptă în mod legitim ca guvernul să se comporte cu seriozitate şi competenţă', a arătat el în scrisoarea de demisie publicată pe Twitter.

Aceste demisii intervin după un nou scandal în care a fost implicat guvernul condus de Boris Johnson prin demisia lui Chris Pincher, însărcinat cu disciplina parlamentară a deputaţilor conservatori, acuzat că a atins necorespunzător câţiva bărbaţi.

Pincher, un apropiat al lui Boris Johnson, a recunoscut săptămâna trecută că 'a băut prea mult' şi 's-a acoperit de ruşine' şi 'a acoperit de ruşine şi alte persoane' într-un club privat. Pincher a fost nevoit să demisioneze din funcţie, dar a rămas deputat.

Modul în care a reacţionat Downing Street la această nouă criză a făcut obiectul a numeroase critici. După ce mai întâi a transmis că Boris Johnson nu era la curent cu acuzaţii mai vechi împotriva lui Pincher, pe care îl numise în post în februarie, alte dezvăluiri au arătat că premierul era la curent încă din 2019, pe când era ministru de externe. Marţi, Boris Johnson a declarat în cele din urmă că numirea lui Pincher 'a fost o eroare' şi a prezentat scuze.

Acest nou scandal pare 'să fi umplut paharul' pentru Javid şi Sunak, după ce luna trecută Boris Johnson a supravieţuit la mică diferenţă unui vot de neîncredere al deputaţilor conservatori, care au votat în procent de peste 40% împotriva sa, scrie Agerpres.

Moțiune de cenzură contra Guvernului din Franța. Alianța lui Emanuel Macron nu mai are majoritate parlamentară

Opoziţia de stânga din Franţa a anunţat, marţi, că va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Elisabeth Borne, în contextul în care alianţa care îl susţine pe preşedintele Emmanuel Macron nu mai are majoritate parlamentară.

Coaliţia de stânga Noua Uniune Populară Ecologică şi Socială (NUPES), condusă de Jean-Luc Mélenchon şi formată din partidele Franţa Nesupusă, Polul Ecologist, Partidul Comunist şi Partidul Socialist, intenţionează să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Elisabeth Borne, instalat de preşedintele Emmanuel Macron după scrutinul prezidenţial.

 Moţiunea de cenzură va fi depusă miercuri, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de postul France Info.

Miercuri, premierul Elisabeth Borne se va adresa Parlamentului, dar "nu va cere încrederea parlamentară", conform purtătorului de cuvânt al Guvernului de la Paris, Olivier Véran.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a efectuat luni o remaniere a Guvernului condus de premierul Élisabeth Borne, în contextul eşecului în scrutinul parlamentar desfăşurat acum două săptămâni. Au fost schimbaţi doar câţiva miniştri, iar opoziţia de stânga şi cea de extremă-dreapta nu sunt mulţumite de menţinerea în funcţie a Guvernului Elisabeth Borne (citește AICI).

Alianţa Împreună! (centru), care îl susţine pe preşedintele Emmanuel Macron, s-a clasat pe primul loc în scrutinul parlamentar desfăşurat în iunie în Franţa, dar nu are majoritate (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel