Ministrul Sănătăţii:”Fără criterii de internare”. Preşedintele CNAS: "Este dreptul suveran al ministerului să facă acest lucru"

Lucian Duță
Lucian Duță

[caption id="attachment_69489" align="alignleft" width="300" caption="Lucian Duţă, preşedintele CNAS"][/caption] Ministrul Sănătăţii a decis să scoată din norme criteriile de internare şi are dreptul să facă acest lucru, chiar dacă au existat disensiuni pe această temă, a declarat, marţi, pentru Mediafax, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă. "Ministrul Sănătăţii a decis să scoată aceste criterii. Chiar dacă au existat disensiuni pe acest subiect, este dreptul lui suveran de a face acest lucru", a spus preşedintele CNAS.

El a precizat anterior că proiectul cu normele de aplicare a contractului cadru privind acordarea asistenţei medicale a fost depus la MS din martie, astfel că puteau fi făcute modificări, subliniind că ministerul poate schimba orice, întrucât este instituţia care aprobă forma finală.

"Proiectul cu normele privind acordarea asistenţei medicale au fost transmise de către CNAS la MS din martie. Aşadar, ele au fost cunoscute de către oficialii ministerului", a susţinut preşedintele CNAS, care a adăugat că aceste criterii au fost făcute în baza unui act semnat de către Ministerul Sănătăţii şi Banca Mondială.

Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, şi ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, au fost la Palatul Victoria. După discuţiile de la Guvern, care au durat două ore, Cseke Attila a declarat că principalul subiect discutat a fost finanţarea spitalelor în urma clasificării şi că normele la contractul cadru vor fi semnate fără criteriile de internare propuse de CNAS.

Citeşte şi:

Vezi care sunt CRITERIILE MEDICALE de internare în spitale de la 1 iunie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel