Ministrul Prună, dorință privind viitoarea ședință de plen a Camerei Deputaților

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, afirmă că nu a putut participa, marţi, la dezbaterea moţiunii simple din Camera Deputaţilor din motive independente de voinţa sa, exprimându-şi speranţa că i se va oferi oportunitatea de a lua cuvântul la următorul plen. 

'Ministrul Justiţiei regretă că nu a putut lua cuvântul la dezbaterea ce a avut loc, astăzi, cu privire la moţiunea simplă iniţiată de 80 de deputaţi, din motive independente de voinţa sa. Ministrul Justiţiei speră că i se va oferi oportunitatea de a răspunde în faţa membrilor Camerei Deputaţilor la următorul plen. Ministrul Justiţiei reiterează faptul că a fost, este şi va fi mereu deschis discuţiilor cu membrii Parlamentului României', se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

Vicepremierul Costin Borc a anunţat, marţi, în plen, că ministrul Raluca Prună nu poate să ajungă la dezbaterea moţiunii simple şi a cerut permisiunea ca aceasta să răspundă acuzelor săptămâna viitoare.

Citește și: Ședința plenului Camerei Deputaţilor, suspendată. Reacții dure din PSD și PNL

'Din păcate, doamna ministru este în avion, avionul ei a întârziat din cauza vremii şi cerem permisiunea ca doamna ministru să răspundă săptămâna viitoare, înaintea votului la moţiune', a transmis Borc.

Moţiunea simplă pe Justiţie nu a mai fost supusă votului marţi, din lipsa cvorumului şedinţa de plen fiind suspendată. Deputaţii PNL anunţaseră că nu vor participa la dezbaterile şi la votul pe moţiunea simplă depusă de PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel