Ministrul Muncii, despre greva de la Electrolux: Voi solicita respect pentru muncitorul român

Marius Budăi
Marius Budăi

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a anunţat joi că va avea o discuţie cu patronatul de la Electrolux, în cadrul căreia "va solicita respect" pentru cei peste 400 de angajaţi ai fabricii, aflaţi în grevă din 4 martie.

"Scopul meu principal pentru care sunt aici este de a înţelege nemulţumirile şi de a înţelege în totalitate conflictul de muncă de la Electrolux. Am discutat cu reprezentanţii angajaţilor, mă duc să discut şi cu angajatorii. (...) Voi solicita respect pentru muncitorul român, indiferent de forma de organizare a patronatului român", a precizat Marius Budăi, la finalul unei întâlniri care a avut loc la Instituţia Prefectului Satu Mare, la care au foste prezenţi reprezentanţi ai sindicatelor şi angajaţilor de la Electrolux, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi autorităţi judeţene.

Ministrul muncii a menţionat că la întâlnirea cu patronatul vor fi prezentate şi măsurile de încurajare a ocupării forţei de muncă, respectiv beneficiile pe care statul român le pune la dispoziţia angajatorilor.

"Voi solicita clar, cu voce foarte tare, respect pentru muncitorul român. Vreau să percep şi ceea ce angajatorul spune. Cei peste 400 de angajaţi îşi doresc ceea ce noi românii ne dorim cu toţii: Respect!", a subliniat Marius Budăi.

"Muncitorii nu mai stau la dialog"

Ministrul Muncii a menţionat că va căuta calea legală de rezolvare a conflictului de muncă, şi, de aceea, "va sta la Satu Mare atât cât e nevoie". El a adăugat că a înţeles din întâlnirea cu sindicaliştii "că muncitorii nu mai stau la dialog, ceea ce este foarte grav, pentru că nu se va putea ajunge la o înţelegere".

Greva de la Electrolux a fost declanşată la data de 4 martie, pe perioadă nedeterminată. Potrivit sindicaliştilor, muncitorii cer o creştere salarială lunară de 350 de lei, adică de doi lei pe oră. Reprezentaţi ai acestora au depus sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), prin care reclamă că nu au primit tichetele de masă pe luna februarie.

În total, Electrolux are 930 de muncitori care beneficiază de contract colectiv de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel