Ministrul Justiției, Ana Birchall, primele explicații după ce a fost absentă de la ședința CSM

Ana Birchall
Ana Birchall

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a oferit primele declarații după ce joi, 20 iunie, nu a putut participa la plenul CSM, ședința fiind amânată din lipsă de cvorum.

Ministrul Justiției, Ana Birchall, anunță că a informat-o din timp pe Lia Savonea, președintele CSM, despre faptul că nu poate participa la plenul CSM de joi, ședință care fusese convocată marți după-amiază.

"Doamna președinte a Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a fost informată din timp că nu pot participa la ședința Plenului CSM de joi, 20 iunie 2019, ședință care a fost convocată marți după-amiază, având în vederea obligaţiile mele care rezultă din calitatea de ministru al justiţiei. Pentru a evita asemenea situaţii, am purtat, în ultima vreme, discuții cu doamna Lia Savonea în care am rugat-o, aşa cum rezultă şi din documentul ataşat, să stabilească o zi pe săptămână, dedicată Plenului CSM şi care să nu se suprapună peste ziua în care sunt programate activităţi guvernamentale, tocmai pentru că doresc să particip la ședințele Plenului CSM", transmite Ana Birchall, într-un comunicat de presă.

Ministrul a publicat și adresa prin care informează CSM că nu poate participa la ședință, adresă datată 20 iunie 2019.

Ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de joi, în care trebuia să se discute validarea Adinei Florea la conducerea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), a fost amânată pentru luni, din cauză că nu a fost întrunit cvorumul de prezență.

Pe ordinea de zi a ședinței de joi se aflau mai multe chestiuni importante, precum validarea concursului pentru conducerea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), concurs la care procurorul Adina Florea a obținut cel mai mare punctaj.

Vezi și: Birchall, absentă de la ședința CSM. Chirieac: Este fundamentală! Cineva trebuie să le spună lucrurile acestea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel