Yair Lapid, ministrul de Externe din Israel, va întreprinde o vizită în România și Slovacia.
Ministrul de Externe Yair Lapid va veni sâmbătă seara în România și Slovacia, două țări care se învecinează cu Ucraina, a anunțat vineri Ministerul de Externe.
În timpul vizitei sale, Lapid se va întâlni cu oficiali ai Ministerului de Externe din cele două țări, precum și cu șefii de stat și va discuta cu aceștia despre situația din Europa. De asemenea, vor discuta despre relațiile bilaterale cu Israelul.
Lapid va merge la punctul de trecere a frontierei dintre România și Ucraina și se va întâlni cu oficiali care au lucrat în ultimele două săptămâni pentru a ajuta refugiații să treacă granița, scrie JPost.
Radu Tudor a intervenit telefonic la Antena 3 și a vorbit despre vizita Kamalei Harris în România:
„Aș adăuga și prezența șefului Statului Major al armatei britanice la București, într-o vizită fulger, și prezența ministrului de Interne francez la hub-ul european pentru ajutor umanitar de la Suceava. România este în centrul atenției în momentul de față. Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța și alți aliați din NATO își trimit cei mai înalți reprezentanți, semn că ceva important se întâmplă în țara noastră. Este elogiată România pentru modul în care s-a implicat în acțiunile umanitare pentru refugiații din Ucraina, dar, în egală măsură, este și va fi și mai mult întărită militar pe Flancul Estic al NATO în fața amenințării Rusiei.
Cred că, după vizita vicepreședintelui Kamala Harris de astăzi, vom afla mișcări concrete care vor fi adoptate săptămâna viitoare la reuniunea miniștrilor Apărării din NATO, mișcări care vor viza suplimentarea prezenței militare americane în România și elemente de tehnică și armament care vor veni în unitățile noastre militare ce devin unele din cele mai importante baze NATO din Flancul Estic“, a spus Radu Tudor.
Radu Tudor a fost întrebat și care crede că este mesajul pe care țara noastră îl va primi, după vizita Kamalei Harris:
„Mesajul este că România contează foarte mult, probabil niciodată în ultimii 30 de ani nu a fost atât de bine conturată ca profil strategic țara noastră. Îngrijorările românilor vor fi pur și simplu eliminate printr-o implicare militară și umanitară masivă a aliaților din NATO și Uniunea Europeană. În momentul în care ai atât de multe deplasări ale unor lideri aliați pe teritoriul tău, trebuie să înțelegi că România primește cel mai important ajutor în fața amenințării ruse care se apropie de granița NATO“, a spus Radu Tudor (citește AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News