Ministrul britanic pentru imigraţie, mesaj FERM pentru europeni: Li se va impune PLECAREA

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Kevin Foster, ministrul britanic pentru Imigraţie, a afirmat că cetăţenii UE cărora li s-a refuzat statutul de rezident nu pot sta în Marea Britanie, pentru că acest lucru ar fi ilegal. 

„Ne așteptăm ca oamenii să părăsească țara în mod voluntar”, iar în caz contrar, oficialii din domeniul imigrației „vor încerca să le impună plecarea”, a precizat el.

Marea Britanie a acordat în jur de 5,4 milioane de permise de ședere unor cetățeni ai Uniunii Europene. "În 31 august 2021, existau aproximativ 400.000 de cereri în așteptarea unui rezultat", a spus Foster.

„Cei care au avut motive întemeiate să depășească termenul limită pentru a solicita să rămână în Marea Britanie încă pot aplica”, a adăugat ministrul.

„Avem măsuri pentru a-i proteja pe cei care nu au depus încă solicitarea, dar care ar putea fi în continuare eligibili, ceea ce înseamnă că toată lumea va putea obține statutul pe care îl merită”, a precizat el, citat de Digi24.

Marea Britanie, probleme mari cu piaţa muncii 

 

Cu toate acestea, Marea Britanie nu a reușit să umple golurile de pe piața muncii, în special în sectorul transporturilor cu camionul și alimentelor, ceea ce a dus la o penurie de produse pe rafturile supermarketurilor și o criză de combustibil. Guvernul britanic a anunțat că va da 5.000 de vize temporare pentru șoferi de camioane și 5.500 pentru angajați în industria cărnii de pui.

Totuși, Foster a negat că există o legătură între criza de angajați și noile reguli de imigrație.

„Nu suntem de acord că sistemul bazat pe puncte este principala cauză a crizei de forță de muncă în Marea Britanie, pentru că putem observa deficiențe similare în întreaga UE, în special în domenii precum industria ospitalității și cea a transportului cu camionul”, a spus el.

Românii, în Marea Britanie doar cu paşaport 

 

„Ministerul Afacerilor Externe reamintește că începând cu data de 1 octombrie 2021, cetățenii europeni nerezidenți (care nu sunt protejați de Programul de Înregistrare a Cetățenilor UE – EU Settlement Scheme) pot intra în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord exclusiv în baza pașaportului valabil (simplu electronic sau simplu temporar). Astfel, începând cu această dată, cetățenii români nerezidenți nu mai pot intra în Regatul Unit în baza cărții de identitate”, se arată într-un comunicat al MAE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel