Ministerul Sănătății se va ocupa mai mult de terapie intensivă și oncologie

Ministrul Sănătățiii, Cseke Attila, a declarat că prioritățile pentru anul 2011 sunt secțiile de terapie intensivă și oncologie, în care se înreagistrează din ce în ce mai mulți pacineți și care vor fi reabilitate.

Trebuie să avem în vedere că nu putem finanţa toate investiţiile ce ar fi necesare în domeniul Sănătăţii. De aceea, va trebui să alegem unele specialităţi, două sau trei, prioritare pentru investiţii. Sistemul de urgenţă funcţionează şi a fost o prioritate dotarea acestor secţii până acum. Dacă urmărim circuitul pacientului în spital, ar urma ca anul viitor să reabilităm secţiile de terapie intensivă. Pe lângă acestea, oncologia constituie o prioritate şi pentru mine personal, dar şi pentru că avem, din păcate, din ce în ce mai mulţi pacienţi oncologici", a declarat ministrul sănătăţii, Cseke Attila, la Marghita, judeţul Bihor, la inaugurarea primei clădiri reabilitate din spitalul din localitate.

Vineri a fost inaugurată noua clădire a Secţiei de interne-neurologie (corp A) integral reabilitată şi mansardată din fonduri alocate de la Ministerul Sănătăţii. Din suma totală de 5,2 milioane lei vor mai fi reabilitate alte două clădiri, cea de obstetrică-ginecologie-neonatologie (corp B) şi cea care va include secţia de balneo-fizioterapie, bucătăria spitalului, precum şi locuinţe de serviciu pentru personalul medical (corp D).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel