Ministerul Sănătății, reacție în scandalul medicamentelor oncologice

Ministerul Sănătății a condamnat marți practicile prin care medicii pot fi influențați la prescripție de către companiile farmaceutice.

Ministerul Sănătății a transmis, printr-un comunicat, că stoparea acestui tip de comportament al unei părți a corpului medical este benefică pentru sistemul sanitar, pentru personalul medical și pacienți deopotrivă.

"Am făcut o prioritate din implementarea de instrumente care să eficientizeze sistemul și care să reducă pierderile financiare, ca de exemplu introducerea cardului național de sănătate și actualizarea prețurilor la medicamente. Mai mult, anul trecut, Ministerul Sănătății a înăsprit condițiile de acces în cadrul comisiilor de specialitate și, printr-un ordin, au fost clarificate situațiile de incompatibilitate prin extinderea ariei de conflict de interese pentru medicii din comisiile de specialitate.

De asemenea, anul acesta, conform prevederilor contractului cadru, furnizorilor de servicii le este interzis să încheie contracte de prestări servicii în urma cărora să obțină comision pentru îndrumarea pacienților către un furnizor sau altul. Astfel de anchete sperăm să descurajeze faptele de corupție", a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, citat în comunicat.

Procurorii DNA efectuează marți percheziții în 61 de locații situate în municipiul București și în județele Ilfov, Sibiu, Mureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Timiș, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2012 — 2015, scrie Agerpres.

VEZI ȘI: Dosar corupție medicamente oncologice. Laura Codruța Kovesi (DNA), prima reacție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel