Ministerul Mediului, intervenţie în cazul puilor de urs din Harghita

Foto:  Janko Ferlic - Pexels
Foto: Janko Ferlic - Pexels

Având în vedere informaţiile şi imaginile video apărute în spaţiul public, conform cărora mai mulţi lucrători silvici au fost filmaţi în timp ce agresau exemplare de pui de urs într-o pădure din judeţul Harghita, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor face o serie de precizări.

Acţiunile reprobabile ale acestor persoane sunt de natură penală şi încalcă prevederile OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice. Potrivit actului normativ, este interzisă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă săvârşirea următoarelor fapte:
a) orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
b) perturbarea intenţionată în cursul perioadei de reproducere, de creştere, de hibernare şi de migraţie;
c) deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă.

Citeşte şi: Puii de urs scoși din bârlog ar putea ajunge la Zărnești. Agresorii riscă închisoarea

Comisarii GNM CJ Harghita au ajuns la faţa locului şi evaluează situaţia pe teren

Până la ora actuală, puii de urs nu au fost identificaţi şi căutările continuă, în pofida condiţiilor meteo neprielnice pentru astfel de activităţi şi a configuraţiei terenului.

Din imaginile video se poate constata că puii de urs sunt în stadiu timpuriu de dezvoltare, având vârsta de 2-3 săptămâni. În cazul în care echipele aflate pe teren vor reuşi să identifice exemplarele, comisarii de mediu şi experţii în managementul speciei vor căuta cea mai buna soluţie pentru ca puii de urs să supravieţuiască şi vor decide dacă se impune plasarea acestora în custodie provizorie către centrul de reabilitare de la Bălan.

MMAP condamnă ferm acest tip de comportament şi va colabora cu organele de cercetare penală, care au deschis deja o anchetă în acest caz, în vederea sancţionării celor vinovaţi.

Facem un apel către toţi cetăţenii să se abţină de la astfel de gesturi şi să evite interacţiunea cu animalele sălbatice în habitatul lor natural.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel