Ministerul Educației deschide Baza Cireșarii către comunitatea locală

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Kampus Production)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Kampus Production)

Pe 1 iunie 2022, de Ziua Internațională a Copilului, Ministerul Educației redeschide vechiul Parc al Copilului - așa cum se numea la inaugurare, în anul 1947 - actuala Bază Cireșarii a Clubului copiilor din București (strada Herman Oberth nr. 2, Sector 1)    

"Mâine, 1 iunie, invităm toți copiii, mici și mari, să participe în intervalul orar 10.00-14.00 la ,,Jocurile copilăriei" la Clubul Cireșarii. Programul va include momente artistice și sportive, dansuri, muzică, meciuri demonstrative și jocuri în aer liber.După o lungă perioadă de timp, Ministerul Educației a luat decizia ca începând cu data de 1 iunie 2022 Baza Cireșarii va fi redeschisă comunității locale. Până în anul 2021 baza era impracticabilă pentru multe activități, îndeosebi în spații deschise, vegetația dezvoltându-se necontrolat", transmite Ministerul Educației într-un comunicat.

Lucrări de refacere

"Baza Cireșarii s-a aflat într-o stare de degradare fizică avansată, nefiind efectuate lucrări de reabilitare, modernizare și întreținere a spațiului verde și facilităților specifice activităților sportive și recreative. Începând de anul trecut, Ministerul Educației s-a preocupat îndeaproape de starea în care se află Baza Cireșarii și a încheiat un parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, parteneriat în urma căruia au fost realizate pro bono o lungă serie de lucrări de întreținere și modernizare care au schimbat radical starea Bazei Cireșarii.

Dintre lucrările de refacere menționăm amenajarea terenului de fotbal cu gazon natural, inclusiv sistemul de drenaj și irigații, precum și realizarea de foraje necesare alimentării cu apă pentru irigații. Acum situația s-a schimbat radical și copiii pot beneficia de activități sportive și recreative pe un teren de sport cu gazon natural, un teren de  minifotbal cu gazon sintetic (recent reabilitat), terenuri de tenis și baschet (în curs de reamenajare și dotare corespunzătoare), precum și de spații verzi și alei mai bine întreținute, fiind evacuate toate deșeurile generate de amenajările efectuate.

Identitatea dobândită de Clubul Cireșarii va trebui păstrată și vor trebui susținute și dezvoltate activitățile în interesul copiilor, deschizând în același timp Baza Cireșarii pentru acțiuni recreative și sportive în interesul comunității locale. Îmbinarea celor două tipuri de activități se va face deschizând Baza Cireșarii pentru comunitatea locala în intervalul orar 8.00-20.00 sâmbăta și duminica și în intervalul orar 15.00 – 20.00 în zilele lucrătoare.

Demersurile susținute de Ministerul Educației

În seria demersurilor susținute de Ministerul Educației pentru dezvoltarea Bazei Cireșarii, astăzi, 31 mai 2022, a fost semnat Ordinul Ministrului Educației prin care se va realiza un nou teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, vestiare, alei pietonale, spații verzi, instalație pentru iluminat nocturn. Prin acest OM s-a predat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, un amplasament în suprafață de 1.508 mp pentru realizarea unei baze sportive - TIP 2.

Terenul multifuncțional va fi conform cu prevederile regulamentelor de funcționare ale Federațiilor Române de Handbal, Baschet, Volei și Tenis, cu zonă de protecție perimetrală cu lățimea de 2 m, fiind asigurată protecția copiilor prin captușirea stâlpilor cu burete. Suprafața de joc va fi din covor de tartan, pe planșeu din beton armat și balast compactat. Delimitarea suprafeței de joc se va face cu o împrejmuire din stâlpi metalici și plasă bordurată și cu un gard de protecție din stâlpi metalici și plasă textilă.

Vor fi amplasate bănci pentru rezerve și antrenori, fileu de tenis și fileu de volei cu stâlpi mobili, panouri de baschet mobile complet echipate, porți pentru handbal. Se va realiza o clădire pentru vestiare, cu suprafața construită de peste 150 mp. Se vor amenaja alei pietonale între unitățile bazei sportive. Obiectivul finalizat va rămâne cu aceeași destinație și va fi întreținut ulterior, pe o perioadă de minimum 15 ani, de către Clubul Cireșarii.

Participarea copiilor va fi stimulată de faptul că înscrierea şi frecventarea cursurilor în cadrul unităţii de învăţământ sunt gratuite și iar accesul este nediscriminatoriu la cursurile organizate în cadrul cercurilor de specialitate. Baza Cireșarii este o unitate de învățământ coordonată educațional şi administrativ de către Ministerul Educației, dedicată activităților instructiv-educative prin care se aprofundează și se diversifică cunoștințe, se formează, se dezvoltă și se exersează competențe potrivit vocației și opțiunii copiilor și se valorifică timpul liber al copiilor prin implicarea lor în proiecte educative.

Aproape 2000 de elevi înscriși

În Clubul Cireșarii sunt înscriși  aproape 2000 de elevi în cadrul a 147 de grupe care compun cele 19 cercuri de specialitate: Cultură Civică, Cultură și Civilizație Franceză, Cultură și Civilizație Engleză, Cultură și Civilizație Germană, Cultură și Civilizație Italiană, Pictură, Teatru, Pian - două cercuri de specialitate, Muzică Vocal Instrumentală - Grădiniță Muzicală - Pian, Redacția Presă - Radio/TV, Gimnastică ritmică, Gimnastică aerobică, Fotbal, Baschet, Tenis de Câmp, Natație, Dans sportiv, Informatică, organizate în două comisii metodice (Cultural-Artistic și Sport-Tehnic), în care activează 17 cadre didactice care vor susține dezvoltarea activităților extracurriculare.

Ministerul Educației susține descentralizarea tuturor cluburilor copiilor și transferul acestora către autoritățile locale, prin lege, astfel încât să existe garanția păstrării și dezvoltării activităților extracurriculare, recreative și sportive în beneficiul copiilor, dar și al comunității locale.Ne exprimăm speranța în sprijinul care va fi acordat de acum înainte de către Primăria Sectorului 1 pentru servicii de iluminat și de salubritate, pentru întreținerea, paza și ridicarea constantă a deșeurilor provenite din întreținerea bazei în regim de deschidere către comunitatea locală", potrivit Ministerului Educației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel