Prim-ministrul britanic Boris Johnson va discuta cu liderii UE pentru a preveni 'naţionalismul vaccinării'

Boris Johnson, la sediul NATO: Suntem în cel mai periculos moment al tensiunilor dintre Rusia și Ucraina
Boris Johnson, la sediul NATO: Suntem în cel mai periculos moment al tensiunilor dintre Rusia și Ucraina

Prim-ministrul britanic Boris Johnson îi va contacta pe liderii UE în această săptămână pentru a încerca să prevină 'naţionalismul vaccinării', după o dispută privind vaccinul AstraZeneca/Oxford, potrivit unui secretar de stat britanic, relatează luni dpa.

Helen Whately, secretar de stat pentru asistenţă socială, a declarat că au existat 'speculaţii, unele supoziţii' şi 'un element de retorică' în jurul exportului de vaccinuri în Marea Britanie din Uniunea Europeană.

Această luare de poziţie are loc după ce blocul comunitar a acuzat compania că nu a reuşit să livreze dozele promise, dintre care unele sunt produse în Marea Britanie. Uniunea Europeană pretinde că Marea Britanie a exportat zero doze, fiind în acelaşi timp beneficiara a 10 milioane de doze provenite din UE.

Săptămâna trecută, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ameninţat că va înăspri restricţiile de export, care ar putea fi îndreptate în special împotriva AstaZeneca şi Regatului Unit, notează dpa.

Helen Whatley a declarat luni pentru BBC că este important ca UE şi alte ţări 'să nu urmeze acest naţionalism sau protecţionism al vaccinului'. 'Ne aşteptăm ca Uniunea Europeană să-şi respecte angajamentele şi sunt sigură că prim-ministrul va fi în contact cu omologii europeni - discută cu ei regulat - dar nu cred că această dezbatere ajută pe cineva', a spus ea.

'Ceea ce contează pentru toate ţările este să obţină vaccinul, să-l transporte şi să-şi inoculeze populaţia', a adăugat Helen Whatley. Comisia Europeană se va întruni joi pentru a discuta o posibilă înăsprire a restricţiilor de export pentru vaccinuri din blocul comunitar, reaminteşte dpa, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel