Ministerul Dezvoltării, plăţi de peste 720 milioane de lei pentru PNDL

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, astăzi, 19 martie, suma de 720.264.675,78 lei, în vederea decontării facturilor pentru 1.114 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 51.573.217,87 lei pentru 87 obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 668.691.457,91 lei pentru 1027 proiecte de investiţii. Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://mlpda.ro/pages/plati

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel