Minerii și energeticienii din Gorj protestează în centrul orașului Tg. Jiu. „O să mergem la București”

Minerii și energeticienii protestează pentru mai multe motive
Minerii și energeticienii protestează pentru mai multe motive

Minerii și energeticienii din Târgu Jiu și împrejurimi au protestat în Piața Prefecturii din municipiu, luni dimineața, pentru a primi mai multe drepturi.

Lider de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Iulian Păuna, a transmis, pentru România TV, că protestul este unul restrâns din cauza restricțiilor autorităților. „Suntem restricționați să nu depășim un anumit număr de persoane. Ne-am strâns câți am putut să nu depășim”, a spus el.

„Avem un proiect de lege în Parlamentul României legat de vârsta de pensionare și stă prin sertare, când anumite categorii de persoane cum ar fi artiștii și muzicienii beneficiază de condiții speciale. Noi nu putem ca mineri și energeticieni, prin condițiile de muncă pe care le avem, să avem și noi un privilegiu prin legea pensiilor pe care vrem să o promovăm”, a adăugat Păuna.

Protestul poate ajunge și la București

„Da, o să mergem și la București. Momentan, avem o echipă care negociază cu prefectul județului, reprezentantul guvernamental în teritoriu. După aceste convorbiri, vom aștepta răspunsurile și vom cere să mergem și la guvern să putem să stăm de vorbă cu miniștri, cu domnul prim-ministru, să vedem ce putem face să salvăm CEO”, a mai spus liderul de sindicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel