Minerii din Lupeni au ajuns la disperare: Vreți să ne dăm viața, ne dăm viața. Veniți și împușcați-ne dacă trebuie

Foto: Facebook / Sindicatul FORUM din Administratia Publica - Bucuresti
Foto: Facebook / Sindicatul FORUM din Administratia Publica - Bucuresti

Protestele continuă în Valea Jiului. Ortacii au ajuns la capătul puterilor și cer cu disperare să li se ofere drepturile. 

Sute de oameni au continuat și astăzi să protesteze la mina Lupeni, nemulțumiți că nu și-au primit salariile. Minerii au scandat în permanență și i-au cerut ministrului Energiei să ia măsuri urgente pentru ca ortacii să-și primească drepturile. 

”Dacă trebuie venim la București. Cum puteți să dați asemenea declarații domnu Virgil (n.r. se referă la Virgil Popescu. ministrul Energiei) ce ați făcut sâmbătă duminică? Liderii noștri de ce nu au intrat peste ei acolo la București? Minerii noștri nu mai rezistă mult în subteran. Vreți să ne dăm viața, ne dăm viața. Veniți și împușcați-ne dacă trebuie. Nu vom ceda domnule ministru, dacă nu sunteți capabil și sunteți depășit de această situație. Cereți ajutor mai sus. Dacă nu se poate atunci dați-vă demisia ca și Guvern. Incompetent ce sunteți. Un Guvern incompetent. Vom veni la București. Simt că îmi explodează stomacul și creierii”, a declarat unul dintre minerii de la Lupeni în direct la România TV. 

Este cea de-a cincea zi în care minerii protestează fără încetare. Zeci de ortaci s-au blocat în mina Lupeni la peste 350 de metri adâncime. Câțiva dintre ei au avut nevoie de îngrijire medicală de urgență după ce li s-a făcut rău în subteran. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel