Mike Pompeo, ȚINUT la POARTA Vaticanului. Papa Francisc l-a REFUZAT. Motivul INCREDIBIL

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Mike Pompeo a fost refuzat de Papa Francisc, la poarta Vaticanului. Iată de ce.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo a fost ținut la poarta Vaticanului, după ce Suveranul Pontif i-a transmis că nu acceptă vizite de stat din partea politicienilor aflați în campanie electorală.

Mike Pompeo a mers la Roma și la Vatican, într-o vizită de lucru, sperând că va obține sprijinul Sfântului Scaun în noul război rece pe care Statele Unite îl poartă împotriva Chinei, însă Pompeo a primit lovitura, iar Papa Francisc i-a transmis că nu-l poate primi.

„Nicăieri libertatea religioasă nu este sub un asalt mai puternic, decât este în prezent în China“, a arătat Papa Francisc.

Nu e prima dată când Pompeo pățește asta

Nu a fost prima dată când Mike Pompeo a pățit asta și asta pentru că Papa Francisc l-a refuzat și anul trecut, deoarece în general, Suveranul Pontif nu dorește să discute cu personalități politice aflate în campanii electorale în țările de proveniență. A fost primit, în schimb, de secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin, cel care a creionat acorul încheiat cu China, citează evz.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel