Mii de locuri noi de parcare în Bucureşti

parcare subterana
parcare subterana

Primăria Capitalei are în plan construirea a aproximativ 6.000 de locuri de parcare, în majoritate subterane. Acestea vor fi localizate în principiu în centrul şi în nordul oraşului, pentru a descongestiona traficul în respectivele zone.

Cu un număr de aproximativ 1.200.000 de autoturisme la peste 1,900,000 locuitori înregistraţi oficial şi cu nu mai mult de 200.000 de locuri de parcare (conform unor estimari care nu includ locurile de parcare ale centrelor comerciale şi ale clădirilor de birouri), Bucureştiul este unul dintre cele mai aglomerate oraşe europene, potrivit unui studiu al CRBE referitor la lucrările de infrastructură din România, informează Realitatea.

Pentru anumite locaţii, autorităţile sunt în stadiul de stabilire a procedurilor de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări publice (Piata Charles de Gaulle - 603 locuri, Edgar Quinet - 382 locuri, Walter Maracineanu - 241 locuri şi Dorobanţi - 254 locuri).

Singura lucrare în derulare este cea de la Universitate, unde un consorţiu spaniol va construi 420 de locuri de parcare în loc de 380 iniţial, intrucat a mai fost adaugat încă un nivel faţă de proiectul iniţial. Valoarea lucrării se ridica la 13 milioane euro, iar data inaugurarii este stabilită pentru aprilie 2012.

În funcţie de momentul găsirii surselor de finanţare de catre Primaria Generala, celelalte zone ce vor gazdui parcari vor fi: Piata Alba Iulia - 1,496 locuri, Gara de Nord - 1,100 locuri, Centrul Vechi - 400 locuri, Piata Victoriei - 500 locuri si spitalul Colţea - 500 locuri, se mai arată în studiul CBRE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel