Jurnalistul Mihnea Măruță s-a întors în București, după câțiva ani de absență, și va fi noul redactor-șef al ziarului Adevărul, înlocuindu-l pe Grigore Cartianu care a fost numit director editorial al aceluiași ziar.
“A fost o posibilitatea discutată mai demult, de când s-a încheiat mandatul meu de patru ani, ca redactor-șef. Încă din aprilie am luat în calcul această posibilitate”, a spus Cartianu pentru Pagina de Media.
”Începând cu data de 1 august 2012, Grigore Cartianu va fi numit director editorial al ziarului “Adevărul”. De la aceeaşi dată, el va îndeplini şi rolul de director editorial al Editurii Adevărul Holding. Grigore Cartianu va continua să publice un editorial zilnic în paginile de opinie ale ziarului “Adevărul”.
Noul redactor-şef al ziarului “Adevărul” va fi de la aceeaşi dată, 1 august 2012, Mihnea Măruţă. Între octombrie 2003 şi aprilie 2006 Mihnea Măruţă a fost redactor şef al publicaţiilor “Clujeanul” şi “Ziarul Clujeanului”, iar din aprilie 2007 şi până în aprilie 2008 a condus redacţia ziarului bucureştean “Cotidianul. Din septembrie anul trecut el a asigurat bunul mers în redacţia oradecluj.ro.” se arată într-un comunicat de presă.
La rândul său, directorul general al grupului, Peter L. Imre a declarat:
Schimbările la nivelul conducerii ziarului “Adevărul” survin din necesitatea unei mai bune adaptări la cerinţele cititorilor, a împrospătării conţinutului, lucruri identificate de către echipa editorială şi managerială de mai mult timp. Doresc să-i mulţumesc domnului Grigore Cartianu pentru munca managerială depusă în a conduce cea mai bună echipă de jurnalişti într-o perioadă extrem de dificilă şi deopotrivă pentru munca sa editorială epuizantă. În cei doi ani şi jumătate de când lucrez împreună cu domnul Grigore Cartianu am avut în dânsul un coleg deschis dezbaterii de idei, corect şi care m-a ajutat sa înţeleg lumea jurnaliştilor. Am convingerea că îmi va sta alături şi în poziţia nouă pe care o va ocupa în cadrul trustului. Îi urez bun venit domnului Mihnea Măruţă, cel care preia funcţia de redactor-şef al celui mai important ziar din România. Am convingerea că se va ridica la nivelul înalt de profesionalism impus de predecesorul său şi că experienţa, seriozitatea şi integritatea lui vor face din ziarul “Adevărul” un produs media şi mai căutat, îndrăgit de cititori”.
VEZI ȘI: Clic FM, vândut autoarei expresiei Ciocu’ Mic, Anca Constantinescu
Mihena Măruță spune că este onorat să facă parte din echipa ziarului.”Sunt onorat să fac parte din echipa ziarului “Adevărul”, care a demonstrat că poate gestiona cu profesionalism şi înţelepciune cele mai dificile momente şi evenimente din istoria recentă a României. Mulţumesc conducerii trustului pentru încrederea pe care mi-o acordă. Îmi doresc să creez în redacţie o atmosferă de pasiune şi să reprezentăm un model de echilibru pentru întreaga presă din România.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu