Mihaiela Iorga, la DNA, citată ca SUSPECT

Mihaela Moraru Iorga
Mihaela Moraru Iorga

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA Ploieşti, ea fiind citată de procurori într-un dosar care vizează fapte de corupţie. 

Surse judiciare au declarat, că Iorga ar fi suspectă de favorizarea făptuitorului şi fals, iar faptele ar avea legătură cu omul de afaceri Florian Walter şi cu perioada în care acesta era urmărit internaţional. 

La data de 4 octombrie, Mihaiela Iorga a fost audiată ca martor la DNA Ploieşti într-un dosar al lui Florian Walter, care s-a aflat în instrumentarea acesteia, fiind ulterior preluat de procurorii structurii teritoriale. 

Surse judiciare au declarat, la acel moment, că procurorul a fost chemat pentru a oferi lămuriri în legătură cu o expertiză pe care a cerut-o în dosarul lui Walter, care ar fi fost efectuată, dar care nu ar fi fost ataşată dosarului respectiv. 

Procurorii DIICOT Ploieşti au efectuat, la începutul lunii mai 2015, zeci de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, liderul reţelei fiind omul de afaceri Florian Walter. 

Florian Walter era acuzat la acel moment că a pus bazele unui grup infracţional organizat, format din 23 de persoane, care a desfăşurat, în perioada 2012 - 2014, operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale tip fantomă, pentru realizarea operaţiunilor ilicite, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel