Mihai Tudose, atac la  PNL privind comasarea: Aștept cu groază o propunere a vreunui deștept...

Mihai Tudose: Democrația costă. Dictatura nu costă, că l-ai pus pe unul 50 de ani și ai închis-o cu alegerile
Mihai Tudose: Democrația costă. Dictatura nu costă, că l-ai pus pe unul 50 de ani și ai închis-o cu alegerile

Mihai Tudose, într-o intervenție la B1TV,  a declarat că „democrația costă”, în timp ce „dictatura nu costă, că l-ai pus pe unul 50 de ani și ai închis-o cu alegerile”.

Întrebat cine își asumă „paternitatea” deciziei de comasare, social-democratul a spus: „Dacă până la urmă se dovedește a fi o decizie bună, este evident că paternitatea și-o va asuma toată lumea. Dacă e o decizie proastă, nu o mai recunoaște nimeni. Deocamdată nu este luată nicio decizie. Comentăm ceea ce s-a comentat și comentăm, și iar comentăm. Uitați-vă un pic în istoricul nu foarte îndepărtat de la cine au venit primele idei privind ușurarea poverii fiscale a statului”.

„Poate fi o idee, poate fi o idee bună, repet, dacă avem susținere populară, va crește prezența la vot, va exista legitimitate la toate alegerile. Astăzi vă spun că este o ședință de coaliție și încercăm să vedem care e soluția cea mai bună, dar astăzi, când stăm de vorbă, nu este decis absolut nimic despre niciun fel de comasări, nici acum, nici în iarnă, nici în toamnă, nici pe nicăieri”, a adăugat Mihai Tudose.

„Eu aștept cu groază o propunere a vreunui deștept de genul acesta, și nu pun neapărat ghilimelele, sau, ba nu, din contră, le pun, a vreunui deștept din ăsta care spune, domne`, hai să facem așa alegerile, din 100 în 100 de ani, că cheltuim mai puțin, eventual, dacă cineva este ales, îl declarăm pe viață și după aia ne rugăm să trăiască cât mai mult. Democrația costă. Dictatura nu costă, că l-ai pus pe unul 50 de ani și ai închis-o cu alegerile”, a precizat vicepreședintele PSD.

Vezi și: https://www.dcnews.ro/replica-din-pnl-dupa-ce-mihai-tudose-a-spus-ca-nicolae-ciuca-e-din-alt-film-ionut-stroe-ii-face-sa-se-simta-mai-mici_943916.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel