Mihai Neşu, întâlnire emoţionantă în Săptămâna Mare

foto: basilica.ro
foto: basilica.ro

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a vizitat în Săptămâna Mare Fundația Mihai Neșu din Oradea. 

Părintele Sofronie a adus daruri şi i-a binecuvântat pe pacienţii Centrului de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii ocrotit de Sfântul Ierarh Nectarie din cadrul fundației, anunţă basilica.ro.

PS Sofronie s-a întâlnit cu Mihai Neșu, fostul fotbalist, fondatorul centrului de recuperare unde copii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani beneficiază de tratamente specifice de recuperare și terapie, cu ajutorul unor cadre medicale specializate.

Lecţie de viaţă

"Este impresionant cum omul acesta, greu încercat, a găsit, cu ajutorul lui Dumnezeu, resursele, nu doar să își poarte cu demnitate propria cruce, ci și să își ajute semenii, îndeosebi pe copiii care au diferite dizabilități și suferințe, unele chiar grele. Este cu atât mai impresionant și cred că este un model pentru noi toți, pentru fiecare creștin în parte, pentru că, până la urmă, orice întâlnire cu Mihai Neșu este o lecție de viață”, a spus Preasfințitul Părinte Sofronie.

Mihai Neşu a declarat că perioada de 2-3 ore petrecută în cadrul centrului este „cea mai frumoasă din zi”.

"Așa mi-am făcut și programul meu de recuperare și terapie, ca să vin zilnic la centru și să petrec 2-3 ore, în special ca să mă întâlnesc cu copiii, fiindcă am o mare bucurie în suflet când îi văd cum lucrează, cum evoluează, cum reacționează când mă întâlnesc. Un băiețel, de exemplu, care vine la centru, de fiecare dată când mă vede mă întreabă dacă pot să merg. Iar eu i-am zis, în glumă, că pot merge singur, dar numai în zilele de joi și vineri. Iar el a ținut minte acest lucru și când îi spun alte zile, atunci el mă corectează și îmi spune că am greșit, că doar joia și vinerea pot să merg", a spus Mihai Neşu.

Fundaţia Mihai Neşu

Fundația Mihai Neșu a fost înființată de fostul sportiv după accidentul suferit în anul 2011, aducând mângâiere, speranță și bucurie multor copii cu diferite dizabilități neuromotorii din Oradea și Județul Bihor, dar și părinților lor.

Dacă în iunie 2015, la deschidere, capacitatea centrului era de 30 de copii, în prezent, Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii ocrotit de Sfântul Ierarh Nectarie din Oradea deservește un număr de 80 de copii.

[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22