Mihai Mazăre, informații din pușcărie: Radu nu mai este omul pe care îl știam cu toții

Radu Mazăre
Radu Mazăre

Fratele lui Radu Mazăre, Mihai, a vorbit despre căsătoria care va avea loc în penitenciar între fostul edil al Constanței și aleasa inimii sale, Roxana.

Roxana spunea că cel mai probabil nu va fi ceremonie religioasă, având informații de la noi, pentru că ea, acolo în Madagascar, nu are cum să știe cu precizie.

În urma demersului făcut azi de Radu Mazăre și demersurilor făcute de avocata Lizeta Haralambie, urmează să aflăm ce decizie ia conducerea penitenciarului și dacă va fi de acord și cu o cununie religioasă alături de cea civilă. Dacă nu, rămâne ca acea cununie religioasă să aibă loc după o perioadă sau când Radu Mazăre va termina perioada de detenție, a spus Mihai Mazăre, prezent prin legătură telefonică, la România TV.

Vor fi două nunți?

Va fi o ceremonie simplă, urmând să fie prezente doar 10 persoane, iar după ce ei se vor căsători, urmează să cunune un coleg care a stat cu el în perioada de carantină, domnul respectiv fiind mutat, a adăugat Mihai Mazăre.

Referitor la ce l-a determinat pe Mazăre să se căsătorească în spatele gratiilor, Mihai a declarat că asta reprezintă o dovadă reciprocă de iubire.

Radu Mazăre nu mai este chiar omul excentric pe care îl știam cu toții atunci când era primar și când performa pentru Stațiunea Mamaia diverse activități de marketing și turism. Eu cred că e o dovadă reciprocă de atașament și iubire. Într-un fel el vrea să îi demonstreze Roxanei că apreciază la valoare maximă tot ceea ce a făcut ea pentru el în această perioadă. Eu m-am bucurat că a luat această decizie și poate mă voi trezi și cu un nepot, a mai spus fratele fostului edil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel