Mihai Mălaimare a pierdut procesul de incompatibilitate cu ANI

Actorul Mihai Mălaimare a pierdu procesul în care a contestat raportul ANI, prin care s-a stabilit că s-a aflat în stare de incompatibilitate între 2008 şi 2013. Potrivit raportului ANI, actorul a fost atât membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cât şi manager, respectiv director al Teatrului Masca. Decizia este definitivă.

Curtea Supremă a  dat câştig de cauză ANI, după ce actorul Mihai Mălaimare a contestat raportul întocmit în cazul său.

Mălaimare a contestat raportul mai întâi la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care i-a respins acţiunea, în 19 iunie 2013. Decizia magistraţilor de la CAB nu a fost definitivă, motiv pentru care actorul a declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În urma analizării dosarului, judecătorii i-au respins, joi, recursul lui Mălaimare.

Mihai Mălaimare a fost în incompatibilitate din decembrie 2008 până în ianuarie 2013, întrucât a fost atât membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cât şi manager, respectiv director al Teatrului Masca din Bucureşti, anunţa, în 7 martie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Citește și: Mihai Mălaimare a demisionat din CNA din cauza ANI

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în perioada 15 decembrie 2008 - 11 ianuarie 2013, Mihai Adrian Mălaimare a fost, simultan, atât membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului, funcţie de demnitate publică asimilată celei de secretar de stat, cât şi manager, respectiv director al Teatrului Masca din Bucureşti, funcţie de conducere specifică instituţiilor publice, încălcând astfel dispoziţiile articolului 12, alineatul 5 din Legea 504/2002 - Legea Audiovizualului, precum şi articolul 84, alineatul 1, litera c şi articolul 84, alineatul 2 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

ANI precizat, în 2013, că Mihai Mălaimare a fost numit, prin hotărâre a Parlamentului, membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru un mandat de şase ani, începând cu data de 4 noiembrie 2008, pe care a început să-l exercite din 15 decembrie 2008, conform Deciziei CNA nr. 1119/2008.

Citește și: Mălaimare, un nou caz Mircea Diaconu, în vizorul ANI

În 11 ianuarie 2012, mandatul lui Mihai Mălaimare de membru în Consiliului Naţional al Audiovizualului a încetat, în urma demisiei acestuia.

În perioada 18 februarie 2008 - 5 martie 2009, Mihai Mălaimare a deţinut, în baza unor contracte de management încheiate cu Primăria Capitalei, funcţia de director al Teatrului Masca din Bucureşti, respectiv funcţia de manager începând din 5 martie 2009. Totodată, în perioada 18 ianuarie 2011 - 13 martie 2012, Mihai Mălaimare a asigurat conducerea interimară a Teatrului Masca.

Începând din 19 aprilie 2012, Mihai Mălaimare deţine şi funcţia de manager al Teatrului Masca, în baza Contractului de management nr. 20/19.04.2012, încheiat cu Primăria Capitalei. Teatrul Masca este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a precizat ANI.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy