Mihai Gâdea, în lacrimi: ”Se zbate între viață și moarte”. Informația ZILEI după vestea groaznică

Anca Murgoci / 23 oct 2019 / 10:04 Salveaza PDF Comentarii
Antena 3
Antena 3

Anul trecut, de Crăciun, Mihai Gâdea, într-o emisiune alături de fiica lui, era în lacrimi și dădea o veste groaznică: ”A avut un accident. Se zbate între viață și moarte”.

”Robert a avut un accident și, în aceste ore, se zbate pe un pat de spital între viață și moarte. Nu am niciun fel de dubiu că va învinge. Zilele și nopțile acestea a fost foarte greu. Știu însă că va vedea într-o zi, această înregistrare, și va ști că toți cei care îl cunoaștem am fost alături de el și nu am făcut altceva decât să ne rugăm în permanență, iar medicii au făcut tot ce au știut mai bine.

Știu sigur că va învinge această bătălie. Acesta este Robert, un învingător, așa a fost mereu și așa va fi și acum. Este un om fabulos, coleg de-al nostru și un foarte bun prieten. Se zbate și câștigă în fiecare zi câte un centimetru. Poate uneori mai mult. Și va învinge. Din păcate, așa este viața. Așa sunt uneori și sărbătorile. Am tot fost la spital în această perioadă și am văzut foarte mulți oameni care veneau pentru cei dragi care duceau diverse bătălii. Aceste sărbători nu ar trebui să fie dramatice pentru nimeni, dar uneori sunt dificile", a spus Mihai Gâdea, cu ochii în lacrimi, de Crăciun, în platoul Antena 3 aflându-se și fiica sa Karina.

Între timp s-a produs o mare minune

 

 

Și pentru că minunile se întâmplă, iată că Robert și-a revenit! Radu Tudor a publicat fotografii cu omul care anul trecut se zbătea între viață și moarte. Acum este bine.

(w670) 

 

(w670)

 

Iată mesajul lui Radu Tudor:

 

"Radu, imi pare rau pentru prietenul tau, prognosticul e foarte rezervat. Doar Dumnezeu mai poate face o minune". Si a facut! Azi l-am imbratisat pentru prima oara pe Robert, dupa o lunga convalescenta in urma unui oribil accident de motocicleta in decembrie anul trecut. Conditia lui sportiva pre-accident l-a ajutat foarte mult in recuperarea dura”.

Învingătorul Robert i-a răspuns și a scris: ”În ultimul an am visat la ziua în care te voi putea strânge în brațe. Îți mulțumesc pentru că fiecare pas pe care pot să îl fac ți se datoreaza”.

Robert a filmat videoclipul unei piese de-ale Karinei, fiica lui Mihai Gâdea. Tânărul suferise un grav accident și se zbătea între viață și moarte. Robert a avut o lungă perioadă de recuperare, iar acum se bucură, din nou, de viață.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23