Mihai Călin, război cu Caramitru

Scutaru Cristina / 28 iun 2019 / 17:04 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Mihai Călin a lansat un atac dur la adresa lui Ion Caramitru, managerul general al Teatrului Național.

Mihai Călin a spus că majoritatea actorilor nu ies public din cauză că se tem de Ion Caramitru ”ca de cancer". Acest lucru se întâmplă în contextul în care mai mulți artiști români, printre care Marius Manole și Ada Galeș, și-au anunțat prezența la un protest organizat duminică în Piața Victoriei, de la ora 18, intitulat sugestiv #Demnitate.

”Din punctul meu de vedere și al conducerii sindicatului actorilor, dl Ion Caramitru, managerul general al Teatrului Național, care acum încearcă să facă ceva, să obțină fonduri, să deblocheze, dumnealui în ultimii ani a folosit foarte mult în interes propriu, personal o mare parte din activitatea teatrului. A condus în mod dictatorial, în mod autocrat, folosind o mare parte din resursele teatrului pentru propriul avantaj financiar. Mare parte din spectacole sunt regizat și jucate de dumnealui", și-a început Mihai Călin discursul la Digi 24.

Actorul susține că inclusiv legea a fost modificată astfel încât Caramitru să poată să conducă nestingherit Teatrul Național: „Nu există concurs. Dacă altcineva vrea să vină și să participe în concurs, nu are voie".

”Am avut și discuții personale, că sunt anumite probleme și am fost întotdeauna respinși în mod brutal. Și de aceea am ajuns cu un memoriu la ministru, ca să căutăm un dialog, încă nu avem o reacție. Răspunsul direcției și în cadrul unei ședințe a fost execrabil. Am primit niște răspunsuri, cred că sunt redactate de dl Onisei, directorul adjunct, bun specialist pe legislație, un răspuns plin de minciuni, obraznic, pur și simplu disprețuitor. Multora dintre oameni le e frică să spună despre probleme, pentru că au contracte pe un an și tuturor le e frică de Caramitru ca de cancer să vorbească", a fost declarația lui Mihai Călin.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26