Microbuz implicat într-un accident grav pe DN7

accident
accident

Un microbuz a fost implicat într-un grav accident de circulaţie produs sâmbătă pe DN7.

Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un microbuz a intrat în coliziune cu un autoturism pe DN 7, în localitatea argeşeană Valea Ursului, traficul rutier între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea fiind blocat. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, în accident a fost implicat un microbuz care efectua transport de persoane în regim de maxi-taxi. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş au anunţat că un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a rămas blocat în autoturism, la faţa locului fiind trimis şi un echipaj de descarcerare, informează Agerpres.

"Persoana încarcerată în autoturism a fost extrasă şi preluată de o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă. Alte 4 persoane din microbuz sunt asistate de echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, căpitanul Mădălina Epure. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului. Circulaţia a fost oprită pe ambele sensuri, urmând să fie reluată după finalizarea intervenţiei echipajelor de urgenţă şi a cercetării la faţa locului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel