Mexic: Vânzarea avionului prezidenţial va ajuta la finanţarea unui plan de control al migraţiei

Preşedintele Mexicului Andres Manuel Lopez Obrador a declarat miercuri că vânzarea planificată a fostului avion prezidenţial şi a altor aeronave din perioada guvernului anterior va contribui la finanţarea unui nou acord de control al migraţiei încheiat săptămâna trecută cu SUA, relatează Reuters. 

Lopez Obrador a afirmat că preţul de vânzare al avionului Boeing 787 Dreamliner va începe de la 150 milioane dolari, potrivit unei evaluări a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Banii ar urma să provină din vânzarea avionului prezidenţial luxos', a precizat Lopez Obrador în cadrul conferinţei de presă zilnice. Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunţat marţi crearea unei comisii speciale destinate să pună în aplicare acordul privind imigraţia ilegală încheiat cu Statele Unite ale Americii, notează AFP, potrivit Agerpres.

La încheierea mai multor zile de negocieri, SUA şi Mexic au ajuns vineri la un acord privind migraţia, evitând astfel aplicarea, începând de luni, a taxelor vamale pe ansamblul produselor mexicane importate de SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel