Metroul din Paris renunţă treptat la tichetele din hârtie

Administratorii Metroului din Paris au început miercuri să distribuie carduri electronice, în cadrul unui proiect ce vizează renunţarea graduală la tichetele din hârtie, cu scopul de a proteja mediul înconjurător, informează DPA.

Cardurile Navigo Easy se adresează în special utilizatorilor ocazionali şi turiştilor, potrivit Ile-de-France Mobilites, compania municipală care administrează sistemul de transport public din capitala Franţei. Noile carduri costă 2 euro şi pot fi utilizate pentru o singură călătorie sau ca tichete de o zi, însă permit şi accesul în autobuzele care circulă spre şi dinspre aeroporturile pariziene.

Ele vor fi comercializate în toate staţiile de transport în comun din Paris şi pot fi reîncărcate în dispozitive prezente în aceste staţii. Tichetele de unică folosinţă fabricate din hârtie sunt în continuare valabile, dar ele urmează să fie eliminate până în 2020 sau, cel mai târziu, în 2021. Administratorii metroului parizian estimează că peste 500 de milioane de tichete de hârtie sunt vândute în capitala franceză în fiecare an şi ajung, după ce sunt utilizate, în coşurile de gunoi sau pe străzi.

'Un tichet de metrou care a fost aruncat pe stradă are nevoie de un an pentru a se dezintegra, aproape la fel de mult ca un muc de ţigară', au explicat reprezentanţii companiei municipale Ile-de-France Mobilites. Mulţi parizieni folosesc deja tichete reîncărcabile Navigo pentru călătoriile lor lunare sau anuale. Totuşi, acest tip de tichet trebuie să fie achiziţionat în urma unei comenzi specifice şi este personalizat, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel