Meteorologii anunţă că vremea va fi instabilă zilele următoare, însă valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării.
LUNI. Valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi temporar noros și mai ales pe parcursul zilei vor fi averse și descărcări electrice în regiunile sudice, sud-estice, în zonele de deal și montane și pe arii restrânse în restul teritoriului. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp, iar în sud-vest vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în prima jumătate a intervalului, îndeosebi în regiunile estice și la munte, unde, pe arii restrânse, la rafală, se vor depăși viteze de 45...50 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în nordul litoralului şi 28 de grade în sud-vestul țării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 14 grade.
BUCUREŞTI
Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade, iar cea minimă de 11...12 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
MARŢI. În regiunile vestice, la deal și la munte vremea va fi în general instabilă și se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe arii restrânse vor fi posibile cantități mai importante de apă și căderi de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil și manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi izolat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 27 de grade, iar cele minime între 4 și 14 grade.
BUCUREŞTI
Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade.
MIERCURI. În vestul, centrul și nordul țării precum și în zonele montane și submontane vremea va fi instabilă și în special după-amiaza și noaptea vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe spații mici se vor acumula cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului,
cerul va fi variabil, iar fenomene asociate instabilității atmosferice își vor face apariția doar pe arii restrânse și la cote mai reduse, îndeosebi în a doua parte a intervalului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 27 de grade, ușor mai coborâte pe litoral spre 17 grade, iar cele minime între 8 şi 15 grade.
BUCUREŞTI.
Vremea va fi în general frumoasă, iar regimul termic caracterizat de valori normale pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în a doua parte a nopții când probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi în creștere. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 10...11 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu