METEO. Anunțul meteorologilor pentru următoarele zile

Meteorologii anunţă o vreme rece pentru zilele următoare. În unele zone, va fi ceaţă, asociată şi cu chiciură. Temperaturile minime se vor încadra între 1 şi -19 grade.

DUMINICĂ. La munte şi în regiunile vestice şi nord-vestice valorile termice, în special cele diurne, se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei, dar în restul teritoriului vremea va fi încă rece, geroasă local, dimineaţa şi noaptea, în centru. Cerul va fi variabil, cu înnorări în estul şi sud-estul țării, iar noaptea şi în sud. În zonele joase de relief, pe spaţii mici, va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură sau fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade și 7 grade, iar cele minime între -18...-16 grade în depresiunile Carpaților Orientali și -2...-1 grad în dealurile din Banat și Crișana.

ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi în continuare rece. Cerul va fi variabil la temporar noros ziua şi acoperit noaptea. Vor fi condiţii de ceață, asociată cu depunere de chiciură, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -7...-5 grade.

LUNI. În regiunile extracarpatice vremea va fi în general închisă, iar pe arii restrânse va fi ceață asociată cu depunere de chiciură și trecător cu fulguieli. În restul teritoriului cerul va fi variabil la senin, iar ceaţa se va semnala, dimineața și noaptea, în special în Transilvania. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 5 grade, iar cele minime se vor situa între -13 și -3 grade, mai scăzute în depresiuni spre -19....-17 grade.

ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi în general închisă și rece pentru această perioadă a anului. Trecător vor fi posibile fulguieli, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de -7...-5 grade.

MARTI. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile extracarpatice. Local în zonele joase, îndeosebi din sud, centru şi est va fi ceață asociată cu depunere de chiciură și posibile fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 5 grade, iar cele minime între -12 și -2 grade, mai scazute in Transilvania.

ÎN BUCUREŞTI. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Vor fi condiții de ceață asociată cu depunere de chiciură, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 0...1 grad, iar cea minimă de -9...-8 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel