Mesajul unui președinte la final de mandat: Cea mai corectă decizie

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a declarat la final de mandat că pleacă cu inima împăcată. El a subliniat că a fost primul președinte al Moldovei care nu a venit dintr-un partid politic iar acordul cu UE este cea mai corectă decizie politică pe care a luat-o.

Timofti a recunoscut în fața diplomaților că, după 35 de ani de activitate în domeniul justiției, s-a convins de faptul că există un domeniu la fel de complex, iar uneori chiar mai complex — politica, scrie Agerpres.

'Nu m-am gândit niciodată că îmi voi finaliza cariera nu pronunțând sentințe, ci promulgând legi și desemnând prim-miniștri. Acum 4 ani și 8 luni, într-o atmosferă solemnă, dar și deosebit de emoționantă pentru mine, cu mâna pe Constituția țării și în fața Parlamentului și a Curții Constituționale, am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea Republicii Moldova, să apăr democrația, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Moldovei. Am devenit astfel primul președinte fără de partid și fără doctrină politică. Dar am avut un atu mai puternic — am făcut din Constituție doctrină politică. Grație acestui fapt, cred, mă pot considera un președinte corect', a declarat șeful statului.

Acordul cu UE, cea mai corectă decizie politică

'Sunt mândru de faptul că mandatul meu a fost marcat de cea mai eficientă, cea mai oportună și corectă decizie politică: semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană și liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni. Acest lucru a fost un succes', și-a exprimat convingerea Timofti.

Președintele s-a referit și la securitatea Republicii Moldova, care este una dintre prerogativele fundamentale ale șefului statului. În acest context, Nicolae Timofti a precizat că neutralitatea statului Republica Moldova rămâne un articol nefuncțional, atâta timp cât trupele Federației Ruse staționează în continuare pe teritoriul din stânga Nistrului, contrar voinței Chișinăului și în pofida angajamentelor asumate la nivel internațional.

Totodată, securitatea statului și credibilitatea în instituțiile de drept au fost afectate dramatic de mega frauda din sistemul bancar.

Șeful statului a declarat că a vorbit cu mândrie și speranță despre limba română, 'chiar și acolo unde se consideră că avem acasă o limbă cu altă denumire: 'moldovenească'. 'Independența și identitatea națională, dragostea de țară' — acestea au fost principalele atribute după care s-a condus pe durata mandatului său, se menționează în comunicatul semnat de Nicolae Timofti.

'Mandatul de președinte mi-a expirat, dar misiunea de cetățean continuă. Vă asigur că voi rămâne un cetățean proeuropean, convins că vom duce la capăt ceea ce am început', a spus el, exprimându-și speranța că succesorul său va asigura prosperitatea țării și a cetățenilor, o democrație autentică, evoluție și nu involuție.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel