Mesajul de adio al bărbatului din Lugoj care s-a sinucis după ce a primit factura la electricitate: Nu am bani să plătesc

Mesajul de adio al bărbatului din Lugoj care s-a sinucis după ce a primit factura la electricitate: Nu am bani să plătesc / Foto: Pixabay, de Detmold
Mesajul de adio al bărbatului din Lugoj care s-a sinucis după ce a primit factura la electricitate: Nu am bani să plătesc / Foto: Pixabay, de Detmold

Un bărbat din Lugoj s-a sinucis după ce a primit factura la curent electric.

Caz tragic în Lugoj. Un bărbat de 67 de ani, aflat la limita sărăciei și copleșit de datorii, s-a sinucis  după ce a primit factura pentru curent electric, transmite Pro Tv. Acesta avea de plată 700 de lei, aproape jumătate din pensia lui.

Bărbatul era căsătorit, dar de trei ani se mutase singur, în chirie, în apropierea gării din Lugoj. Avea o pensie de 1600 de lei, însă banca îi lua în fiecare lună cea mai mare parte din bani. Avea un împrumut mai vechi pe care îl făcuse împreună cu soția. Din banii care îi rămâneau acesta trebuia să acopere facturile, care au crescut tot mai mult în ultima vreme. Se pare că nu mai rămânea cu bani pentru mâncare, așa că le cerea ajutorul vecinilor săi.

„De necaz, doamnă, facturi și că-mi vine să plâng că nu ne-a deranjat, că și eu stau în chirie. Cum el nu o mai rămas cu bani, săracul, și chirie și nu are condiții. Dă-mi o felie de pâine, dă-mi trei ouă, toată ziua. Duminică i-am adus mâncare, am vorbit cu el.”, a spus vecina bărbatului.

Ce a scris în biletul de adio

Se pare că bărbatul a decis să se sinucidă după ce a primit ultima factură la curent electric, de 700 de lei.

„Au găsit pe masă un plic pe care era scris nu am bani să plătesc. Facturile care erau din data de 23.06.2021.”, a spus un vecin.

„Au găsit un plic de acte lângă el. Mi-a zis că nu se simte bine și că trec prin oraș, trec pe la tine, el nu că după 11 că nu mă simt prea bine.”, a spus Sercoci Gheorghe, proprietarul casei în care bărbatul stătea cu chirie.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, așa cum se procedează în astfel de cazuri.

Reamintim că în luna ianuarie, un bărbat din comuna Turburea, Gorj, a încercat să îşi pună capăt zilelor când a văzut factura la energie electrică, în valoare de 800 de lei. Pentru el suma este uriașă, asta în contextul în care familia sa are venituri totale de aproximativ 600-700 de lei lunar, formate dintr-un ajutor social și alocațiile copiilor. Totodată, un brăilean susține că a făcut infarct, după ce a primit factura la gaze. Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel