Studenții din anul I ai unei universități din România i-au transmis președintelui ales, Klaus Iohannis, prin intermediul unui clip video, cum și-ar dori să arate țara lor, reliefând printr-o serie de mesaje marile probleme cu care se confruntă românii.
Inițiatorii mesajului, studenți la UVT-Timișoara, RISE gr.2, anul I, 2014, s-au filmat fiecare în câte o locație din oraş de unde i-au transmis mai multe mesaje cu viziunea lor despre România, precum: "În România la care visez eu, nu banii deschid ușa, ci EDUCAȚIA face asta!!!", "Corupția este doar un cuvânt, nu un act!!!" sau "Adevărata pace este recunoașterea drepturilor omului".
În final, tinerii sintetizează toate doleanțele lor din "Mesaj pentru Președinte" cum a fost intitulat clipul, trasmițând că: "Toți avem în comun un singur lucru: Visăm la o Românie mai bună!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu