Mesaj dur din ALDE pentru Guvernul Cioloș: Trebuie să plece

O moţiune de cenzură se impune în fiecare zi, a declarat, vineri, la RFI, senatorul Daniel Barbu, candidatul ALDE la Primăria Generală a Capitalei. El spune că Executivul trebuie să plece, întrucât se situează în afara Constituţiei. În schimb, preşedintele Klaus Iohannis nu a încălcat flagrant legea fundamentală, precizează parlamentarul.

"În opinia noastră de la ALDE, în fiecare zi se impune o moţiune de cenzură. Noi am votat împotriva Guvernului. Noi nu suntem decât 40 de parlamentari, noi înşine nu putem răsturna acest Guvern printr-o moţiune de cenzură, dar suntem oricând dispuşi să participăm împreună cu alţi membri ai Parlamentului la redactarea unei asemenea moţiuni şi la votarea ei. Este limpede că acest Guvern trebuie să plece, fiecare zi în care se încăpăţânează să rămână e o zi pierdută pentru România, pentru bunăstarea cetăţenilor şi din păcate, e o zi pierdută pentru democraţie. Aţi văzut Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală, deci este un Guvern care se situează în afara Constituţiei, este un Guvern care acţionează discreţionar şi ca atare este un Guvern care e o povară pe Constituţia ţării, pe economia ţării, pe democraţie", a declarat Daniel Barbu.

Citește și: Daniel Barbu, revoltat: Este o lege odioasă, încâlcită, confuză

Întrebat dacă o suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis ar fi necesară, senatorul ALDE susține că șeful statului "nu a încălcat flagrant Constituţia, deci nu este într-o situaţie ca cea prevăzută pentru o acţiune de suspendare. În acelaşi timp, domnul Klaus Iohannis susţinând acest Guvern, Guvern pe care l-a propus, ca să nu spun că l-a impus, sigur că încurajează derapajele de la Constituţie, ceea ce este extrem de îngrijorător", a precizat Daniel Barbu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel