Cancelarul german Angela Merkel va primi un nou avion oficial în septembrie, pentru a mai reduce presiunea asupra flotei de aeronave pentru oficiali a Berlinului, ca urmare a nevoilor de călătorie ale ei şi ale membrilor guvernului, relatează dpa.
Avionul Airbus A321 la mâna a doua, care este în prezent recondiţionat de compania aeriană germană Lufthansa, este programat să fie livrat armatei (Bundeswehr) în septembrie.
Avionul face parte din flota Lufthansa din 2000. Numit după oraşul 'Neustadt an der Weinstraße', avionul va fi inscripţionat cu 'Republica Federală Germania' odată finalizată recondiţionarea.
Berlinul a decis să adauge acest avion vechi de 18 ani în flota sa pentru oficiali deoarece "este mai ieftin şi, prin urmare, mai bine pentru contribuabil", a spus Dieter Brakonier, care supervizează proiectul din partea Bundeswehr.
Avionul A321 va putea transporta până la 84 de pasageri: 14 în zona VIP şi 70 în zona pentru delegaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu