Merkel s-a răzgândit despre BREXIT după ce a taxat-o Macron

Angela Merkel
Angela Merkel

Boris Johnson discută cu mai mulți lideri europeni pentru a căuta soluții cu privire la BREXIT, dar și cu privire la problema de la granița irlandeză. 

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că nu a oferit Marii Britanii 30 de zile pentru a găsi o soluție pentru problema de la granița irlandeză, ci a dorit să scoată în evidență timpul scurt până la ieșirea țării din Uniunea Europeană, conform Reuters.

„Am spus că ceea ce poate fi îndeplinit în doi sau trei ani poate fi îndeplinit și în 30 de zile. Mai bine spus, ar putea fi îndeplinit până la data de 31 octombrie", a declarat Merkel.

„Nu este vorba de 30 de zile. Cele 30 de zile erau un exemplu pentru a evidenția timpul scurt, deoarece Marea Britanie dorește să iasă din UE în data de 31 octombrie", a adăugat cancelarul german.

Soluții pentru frontiera irlandeză 

Cancelarul german Angela Merkel sugerase, cu ocazia întrevederii cu Boris Joshnson, că s-ar putea încerca găsirea unei soluţii pentru frontiera irlandeză în 30 de zile.

„Am spus că cel mai probabil vom găsi o soluție în doi ani. Dar am putea găsi una și în 30 de zile, de ce nu?", a transmis Merkel.
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat în mai multe rânduri că problema graniței dintre Irlanda și Irlanda de Nord trebuie rezolvată pentru a accepta Acordul Brexit negociat de predecesorul său, Theresa May.

În urma întâlnirii de miercuri cu cancelarul german, Johnson a transmis că Merkel i-a oferit 30 de zile pentru a veni cu o soluție privind frontiera irlandeză.

Întâlnire cu președintele Franței 

Președintele francez Emmanuel Macron a clarificat joi situația, în urma întâlnirii cu prim-ministrul britanic.

Preşedintele Franţei a insistat că Acordul Brexit elaborat de Bruxelles cu Guvernul Theresa May nu va fi renegociat. Soluţia pentru frontiera irlandeză "poate fi identificată doar în cadrul care a fost negociat, dar acest lucru nu se va putea întâmpla în 30 de zile", a subliniat Macron.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel