Merkel, mesaj către Marea Britanie: Asta ne dorim după Brexit

Angela Merkel a anunțat ce-și doreşte Uniunea Europeană de la Marea Britanie după ce aceasta va părăsi blocul comunitar european.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat, vineri, la Vilnius, că doreşte ca Uniunea Europeană să aibă o relaţie strânsă cu Marea Britanie atunci când aceasta va părăsi blocul comunitar european şi a adăugat că europenii ar trebui să colaboreze îndeaproape cu britanicii cu privire la securitate şi apărare pe viitor, relatează Reuters.

'Dorim legături bune, fiabile cu Marea Britanie - dorim cooperare strânsă în domeniile politicii de securitate şi de apărare şi între cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi Marea Britanie, dar depinde şi de Marea Britanie cum vrea să definească relaţia cu Uniunea Europeană ', a precizat cancelarul german în cadrul unei conferinţe de presă la Vilnius.

Etapă de tranziţie

Guvernul cancelarului german Angela Merkel a anunţat săptămâna trecută că se pregăteşte pentru toate scenariile privind Brexit-ul, inclusiv pentru cel fără un acord între Londra şi Bruxelles, anunţ ce a survenit după aprobarea de către cabinetul de la Berlin a unui proiect de lege privind o etapă de tranziţie pentru Marea Britanie după ce aceasta părăseşte Uniunea Europeană anul viitor, notează agenţia Reuters.

O purtătoare de cuvânt a guvernului german, Ulrike Demmer, a făcut cunoscut în mod clar că proiectul de lege privind o etapă de tranziţie, rezultatul unui acord UE din martie, va intra în vigoare numai dacă se ajunge la un acord privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar. În baza acordului la care au ajuns în martie Londra şi Bruxellesul privind perioada de tranziţie post-Brexit, Marea Britanie va rămâne practic membru al UE, dar fără drept de vot, timp de 21 de luni, până la sfârşitul lui 2020

Vezi și: Plăcuța ”suedeză”: Efect și în Marea Britanie



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel