Merkel, înlocuitor. Noua şefă a CDU, precizare

Merkel
Merkel

Noua preşedintă a Uniunii Creştin Democrate (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer, a declarat luni că este prea devreme să se vorbească despre cine îi va lua locul Angelei Merkel la încheierea mandatului de cancelar al Germaniei, potrivit dpa. 

Creştin-democraţii (de centru-dreapta), principalul partid din coaliţia de guvernare, se concentrează pe chestiuni pentru susţinerea dezvoltării Germaniei, a mai spus succesoarea lui Merkel la conducerea CDU, într-un interviu pentru n-tv cu ocazia unei conferinţe a formaţiunii. "De aceea ne concentrăm doar pe acest subiect. Chestiunile personale nu sunt în atenţia noastră acum", a adăugat ea. Kramp-Karrenbauer a devenit în decembrie şefa partidului după ce Merkel a renunţat la post în urma unei serii de înfrângeri în alegeri regionale în 2018. 

De obicei, ambele poziţii sunt ocupate de aceeaşi persoană, dar Merkel a spus că va rămâne cancelar până la finalul mandatului său în 2021. Kramp-Karrenbauer a afirmat că Merkel este în continuare foarte populară şi că CDU se concentrează pe a se asigura că guvernul îşi face treaba bine. "Orice altceva este speculaţie. Cine vrea să discute despre asta, să o facă, dar noi nu o vom face", a mai declarat ea. 

În schimb, a adăugat Kramp-Karrenbauer, CDU ar trebuie să se folosească de acest an, când se împlinesc trei decenii de la căderea Zidului Berlinului, ca o oportunitate de a se apropia de cetăţeni şi de a încerca să le reamintească circumstanţele care au dus la reunificarea germană. Ea a mai afirmat că se va acorda o atenţie specială locuitorilor din estul Germaniei, unde nemulţumirea în legătură cu standardele de viaţă şi salarii, care sunt mai mici decât ale celor din vest, au dus la creşterea sprijinului pentru partide antisistem, precum Alternativa pentru Germania (AfD). 

Vezi şi: ANM, prognoza meteo. Vremea pe regiuni 14 - 27 ianuarie 2019

Silviu Prigoană, plângere penală împotriva Adrianei Bahmuţeanu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel