Meleşcanu, DEMISIE din funcţia de preşedinte al Senatului

Teodor Meleșcanu
Teodor Meleșcanu

Teodor Meleşcanu a făcut un anunţ de la tribuna Senatului. 

Teodor Meleşcanu a anunţat că se retrage din funcţia de preşedinte al Senatului. Anunţul a fost făcut luni, în şedinţa de plen a Senatului. Teodor Meleşcanu a făcut anunţul de la tribuna Senatului după ce, anterior, conducerea şedinţei a fost preluată de către Titus Corlăţean.

"Doresc să vă informez că am decis să mă retrag din funcţia de preşedinte al Senatului, deşi nu a fost încă publicată decizia CCR şi motivarea acesteia. Am considerat că la începerea unei noi sesiuni ar trebui să evităm dezbateri politice sau personale pe tema preşedinţiei pentru a ne putea concentra asupra activităţilor Senatului într-o perioadă relativ complicată.

Nu am ce să-mi reproşez pentru că am fost ales în această funcţie la care am candidat potrivit prevederilor constituţionale şi ale regulamentului din partea grupului PSD. CCR a decis altfel şi aştept cu interes motivarea deciziei. Subliniez faptul că deciziile CCR se publică în Monitorul Oficial şi, de la data publicării, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Orice atac la adresa deciziilor CCR, indiferent cine le-ar face, afectează grav supremaţia Constituţiei al cărei garant este chiar CCR. Nu sunt un om care aleargă după funcţii şi voi face tot ce este posibil în calitate de senator pentru a contribui constructiv la lucrările noastre", a declarat Teodor Meleşcanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel