Medicii acuză Ministerul Sănătății că minte: Nu este adevărat!

Colegiul Medicilor din România susține că Ministerul Sănătăţii minte cu privire la discuțiile pe care le are despre proiectele de lege cu societatea civilă.

Colegiul Medicilor din Romania işi exprimă nemulţumirea legată de modul în care Ministerul Sănătăţii aplică prevederile legale în vigoare şi invocă publicarea pe site-ul instituţiei a proiectelor de acte normative. Potrivit Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, procesul elaborării actelor normative este anterior publicării pe site-ul autorității.

”Colegiul Medicilor din România a trimis în acest sens o adresă către Ministerul Sănătăţii prin care solicită incheierea unui protocol care să stabilească o procedură de colaborare a celor două instituții în procesul de elaborare a reglementărilor legale în domeniul medical și a asigurărilor sociale de sănătate”, se arată într-un comunicat de presă.

Cum minte Ministerul Sănătății

CMR susține că publicarea pe site-ul insituției a actelor normative semnifică faptul că ministerul a consultat Colegiul Medicilor, potrivit legii, însă acest lucru nue ste adevărat.

”Astfel, ceea ce se publică pe site-ul Ministerului Sănătății este un proiect al reglementărilor, proiect care a fost elaborat exclusiv de către Ministerul Sănătății și asupra căruia, după elaborare, se solicită și comentarii ori observații de la societatea civilă. Postarea acelui proiect semnifică faptul că elaborarea lui s-a făcut conform legii deci inclusiv cu consultarea Colegiului Medicilor din România, lucru care nu este adevărat.

Respectarea transparenței decizionale, a predictibilității legii și a promovării dialogului social constituie reîntoarcerea instituțiilor statului la unul dintre principiile fundamentale ce stau la baza organizării și funcționării autorităților și instituțiilor statului român, respectiv principiul legalității. Acest principiu se aplică, în aceeași măsură, și Colegiului Medicilor din România autoritate de drept public, înfiinţată printr-o lege organică, cu atribuții exprese în ceea ce privește organizarea și desfășurarea activității ei”, se mai arată într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel