MEDICI, FUNCȚIONARI PUBLICI: Decizie definitivă a ICCJ pentru medicii din spitalele publice

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, miercuri, că un medic angajat cu contract de muncă într-un spital public are calitatea de funcționar public. În consecință, el poate fi inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție.

Judecătorii de la Instanța supremă au dat această decizie după ce au fost sesizați de Curtea de Apel Târgu Mureș, pentru rezolvarea unei probleme de drept într-un dosar penal, în care un medic chirurg a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

Avocații medicului au cerut ca judecătorii de la ÎCCJ să pronunțe o hotărâre prealabilă în vederea rezolvării de principiu a modalității de interpretare a dispozițiilor art. 175 din Codul penal, respectiv dacă medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de dispozițiile art. 289 alin.1 din Codul penal, se încadrează în categoria funcționarilor publici prevăzută la art. 175 lit. c din Codul penal sau în categoria funcționarilor publici prevăzută la art. 175 alin. 2 din Codul penal.

Citește și: Senatul a respins cererea lui Băsescu privind medicii

În timpul procesului de la Curtea de Apel Târgu Mureș, reprezentantul Parchetului a susținut că medicul, care are statutul de angajat, se încadrează în categoria funcționarilor publici prevăzută la art. 175 alin. 1 lit.c din Codul Penal și va răspunde pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție, în vreme ce art. 175 alin. 2 din Codul Penal se referă la persoane care desfășoară profesiuni liberale în mod independent.

ÎCCJ a admis sesizarea Curții de Apel Târgu Mureș și a stabilit că "medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal", informează Agerpres.

Conform art. 175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal, "Funcționarul public exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură".

Decizia este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel