Medic al Maternităţii Giuleşti: O tragedie similară celei din 16 august 2010 este exclusă

maternitatea-giulesti
maternitatea-giulesti

Purtătorul de cuvânt al Maternității Giulești, Doru Pană, afirmă că o tragedie similară celei din 16 august 2010 nu mai este posibilă deoarece secția de terapie nou născuți a fost refăcută din temelii, la fel ca întregul etaj doi.

"Secţia a fost renovată din temelii. Au fost schimbate instalaţia electrică, instalaţia de gaze medicale, instalaţia de aer condiţionat. Toate echipamentele din această secţie sunt complet noi la standarde occidentale", a precizat medicul. El a spus că, de asemenea, întregul etaj doi care cuprinde secţia de lăuzie, nou născuţi, terapie intensivă, post terapie intensivă au fost total renovate de către Primăria Municipiului Bucureşti încă din toamna anului 2010", a spus medicul Pană, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, o tragedie similară celei din 16 august 2010 este exclusă la Giuleşti, secţia a fost renovată din temelii.

"Până acum, în 2011, în această secţie au fost internaţi peste 400 de nou născuţi", a mai spus medicul Pană.

El a renunoscut faptul că, după incendiu, numărul naşterilor a scăzut. Astfel, dacă în 2009 au fost peste 4.000 de naşteri, în 2010 au fost aproximativ 3.000, cu menţiunea că această secţie a fost închisă pentru renovare.

"În 2011, până în 15 august, au fost peste 2.000 de naşteri în spital. Spitalul este în continuare în renovare în acest moment, lucrările vizând secţia de fertilizare in vitro", a mai precizat medicul.

Florentina Cârstea, una dintre cele mai bune asistente de la neonatalogie

Întrebat dacă asistenta Florentina Cârstea - cea care a fost de serviciu în ziua în care a luat foc secţia pentru prematuri - şi-a reluat activitatea în secţia de terapie intensivă, doctorul Doru Pană a spus că da, aceasta fiind decizia procurorilor.

"Este una din cele mai bune asistente de la neonatologie, a avut ceva dificultăţi de integrare. Sigur că a fost un moment dificil pentru ea să-şi reia activitatea în această secţie, dar cu ajutorul colectivului care este foarte bun, Florentina Cârstea desfăşoară o activitate normală", a mai adăugat Pană.

De asemenea, el a precizat că în secţia de neonatologie există număr suficient de asistente, în schimb în alte secţii există un deficit. Pană a mai precizat că dacă "Doamne fereşte în spital s-ar produce un incendiu, în 30 secunde s-ar declanşa instalaţii de fum şi ar fi alertată echipa operativă".

Citește și: Explozie la Maternitatea Giuleşti. 11 copii au fost evacuaţi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel