Media vârstei de la care copiii încep să utilizeze reţele de socializare a scăzut. Hi5, cea mai folosită de tinerii români

copil pc
copil pc

Reţelele de socializare nu le sunt străine tinerilor din România. 63% dintre aceştia au vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, iar 29%  au între 9 şi 12 ani, cel mai utilizat astfel de site fiind Hi5.

Conform unui sondaj realizat pentru Comisia Europeană şi publicat luni, în UE, 77% dintre copiii cu vârste între 13 şi 16 ani şi 38% dintre cei cu vârste între 9 şi 12 ani au un profil pe un site de socializare în reţea, informează Mediafax.

Datele arată că, în România, 63% dintre adolescenţii cu vârste între 13 şi 16 ani şi 29 % dintre cei cu vârsta între 9 şi 12 ani au profil pe un site de socializare.

Un sfert dintre copiii care utilizează site-uri precum Facebook, Hyves, Tuenti, Nasza-Klasa SchuelerVZ, Hi5, Iwiw sau Myvip afirmă însă că profilul lor este "public", ceea ce înseamnă că poate fi văzut de oricine, iar mulţi dintre ei îşi afişează adresa şi/sau numărul de telefon, potrivit studiului realizat de EUKidsOnline pentru Comisia Europeană.

Previzibil, Facebook este reţeaua de socializare preferată de tinerii cu vârste între 9 şi 16 ani la nivelul UE, cu o medie de 57%.

Totuşi, români nu par însă, potrivit studiului, atraşi în mod special de Facebook, doar 25% dintre ei declarând că au profil pe această reţea de socializare. Procentul este mult mai mare în ţări precum Cipru (98%); Italia (94%), Grecia (93%), Franţa(87%), Cehia(91%), Marea Britanie (87%), Danemarca (85%), Suedia (73%), Austria (75%), Bulgaria(72%) sau Belgia (70%).

Tinerii români sunt însă în fruntea clasamentului la utilizarea reţelei Hi5, reprezentând 2% din totalul utilizatorilor acestui site de socializare la nivel european.

Studiul mai arată că 52% dintre părinţii copiilor români le permit acestora să utilizeze reţele de socializare "în orice moment", în timp ce 35% le interzic total această activitate, iar 13% le dau voie tinerilor să acceseze aceste reţele numai în anumite momente sau sub supraveghere.

Potrivit sondajului, la care au participat 25.000 de tineri din 25 de ţări europene, 38% dintre copii cu vârste între 9 şi 12 ani afirmă că au un profil pe site-uri de socializare în reţea, ponderea cea mai mare fiind înregistrată în Olanda (70%), iar cea mai scăzută în Franţa (25%). Reţelele de socializare sunt şi mai populare în rândul adolescenţilor cu vârste între 13 şi 16 ani, 77% dintre aceştia declarând că au deja un profil.

Dintre copiii cu vârste între 9 şi 12 ani, 15% afirmă că au peste 100 de contacte în lista de prieteni, ponderea cea mai mare fiind înregistrată în Ungaria (47%). Ponderea adolescenţilor cu vârste între 13 şi 16 ani care au peste 100 de contacte în listă este mai ridicată în Belgia, Danemarca, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Suedia şi Marea Britanie decât în alte ţări.

Un sfert dintre copiii activi pe site-urile de socializare afirmă că profilul lor este accesibil publicului. O cincime dintre copiii ale căror profiluri sunt publice spun că şi-au afişat acolo adresa şi/sau numărul de telefon. În 15 ţări din 25, tendinţa de a avea profiluri publice este mai mare la copiii de 9-12 ani decât la cei de 13-16 ani.

Numai 56% dintre copiii de 11-12 ani afirmă că ştiu cum să modifice setările de confidenţialitate ale profilului lor din reţeaua de socializare. Adolescenţii au deprinderi mai bune în acest sens, 78% dintre cei cu vârste între 15 şi 16 ani declarând că ştiu cum să îşi modifice setările de confidenţialitate.

"Tot mai mulţi copii utilizează site-urile de socializare în reţea, însă mulţi dintre ei nu îşi iau toate măsurile necesare pentru a se proteja online. Aceşti copii se expun astfel la multe pericole, devenind vulnerabili la abuzuri precum hărţuirea (cyberstalking) sau abuzul de încredere (grooming). Prin urmare, toate societăţile care administrează reţele de socializare trebuie să ia măsuri urgente pentru ca profilurile minorilor să nu poată fi accesate în mod automat decât de persoanele aflate în lista lor de contacte autorizate şi, de asemenea, să nu poată fi găsite cu ajutorul motoarelor de căutare. În plus, societăţile care nu au aderat încă la acordul privind «Principiile pentru reţele de socializare mai sigure aplicabile în UEA» sunt invitate să adere fără întârziere, pentru a garanta siguranţa copiilor", a declarat Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabilă cu Agenda Digitală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel