Asociația "Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor" apreciază obiectivitatea și integritatea surselor de documentare în procesul de elaborare a Raportului MCV 2018 și solicită celor implicați în procesul de punere în aplicare a recomandărilor MCV să lanseze un dialog real și de bună-credință cu toți actorii implicați în sistemul de justiție în vederea îndeplinirii condiționalităților impuse de Raportul Comisiei Europene.
Cooperarea deschisă din partea Comisiei Europene pentru atingerea obiectivelor de referință ale MCV este în continuare un factor de încurajare pentru sistemul judiciar național. Raportul Comisiei Europene vine în momentul în care, din 2017, mai multe organisme internaționale au semnalat că politicile adoptate în România nu răspund exigențelor statului de drept și rolului parchetelor, așa cum sunt dezvoltate în jurisprudența CJUE, CEDO și în recomandări destinate statelor membre al Uniunii Europene și ale Consiliului Europei, se arată în comunicatul remis DCNews.
Potrivit aceleiași surse, Asociația "Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor" susține că efectele asupra sistemului judiciar și a sustenabilității necesare în cadrul MCV sunt prezentate realist, în sensul că politicile inițiate și adoptate în perioada de referință s-au cumulat în direcția vulnerabilizării cadrului de sancționare a faptelor de corupție, de reducere a capacității instituționale a instituțiilor judiciare și de reducere a independenței procurorilor. Mediul profesional a cerut, în cadrul consultărilor prealabile și al participării la dezbateri parlamentare, ca propunerile de modificare să aibă o fundamentare adecvată și profesionistă.
Totodată, asociația subliniază că recomandările formulate în cadrul Raportului MCV nu au caracter opțional pentru România, prin decizia decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a României apreciind că poziția de membru al Uniunii Europene "impune statului român obligația de a aplica acest mecanism și a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile alineatului (2)"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu